Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21

Noul decar al naționalei de tineret » În absența lui Octavian Popescu, va purta numărul 10 cu Portugalia și Olanda

Octavian Popescu va purta numărul 10 // foto: Imago Images
Octavian Popescu va purta numărul 10 // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 21 martie 2025

Cătălin Cîrjan, 22 de ani, este noul decar al echipei naționale de tineret a României. La cea mai recentă acțiune, tricoul cu numărul 10 a fost purtat de Octavian Popescu.

Selecționata de tineret a României începe astăzi pregătirile pentru Campionatul European din vară.

În această seară, de la ora 20:30, băieții pregătiți de Daniel Pancu vor da piept cu selecționata similară a Portugaliei, în Vila Nova de Famalicao, pe un stadion de 5.000 de locuri.

Cu 6 ore înaintea meciului, FRF a anunțat numerele pe care le vor purta cei 23 de jucători aflați la lot.


Cătălin Cîrjan a primit numărul 10 la naționala de tineret

Decarul acestui lot este Cătălin Cîrjan, mijlocașul lui Dinamo cu 3 goluri în cele 9 etape de campionat din 2025.

Cîrjan a mai purtat numărul 10 chiar la prima lui apariție la nivelul U21, la 2-3 cu Albania în septembrie 2023. A mai făcut parte din lot la penultima acțiune din campania de calificare, dar atunci a purtat numărul 17, rolul de decar revenindu-i lui Marius Corbu.

La cea mai recentă acțiune a naționalei de tineret, adică meciurile cu Muntenegru (6-2) și Elveția (3-1), tricoul cu numărul 10 a fost purtat de Octavian Popescu.


  • Iată numerele pe care le vor purta în această lună fiecare dintre cei 23 de jucători:

Lotul naționalei U21 pentru acțiunea din martie

Naționala de tineret va mai juca în această lună cu Olanda, pe 25 martie, de la ora 19:30, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.

La turneul de Campionat European U21 din vară, organizat în Slovacia, România va da piept cu Italia, Spania și Slovacia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.