Fotbal   •   Liga 2   •   DUMBRĂVIȚA

Revenire pentru Paul Codrea în fotbalul românesc: „Să fie într-un ceas bun!”

Paul Codrea, antrenor la Poli Timișoara FOTO: Facebook Poli Timișoara
Paul Codrea, antrenor la Poli Timișoara FOTO: Facebook Poli Timișoara

Articol de Tudor Belivacă   —  marți, 25 martie 2025

Paul Codrea (43 de ani), fostul antrenor, oficial și fotbalist de la Politehnica Timișoara, a semnat cu CSC Dumbrăvița, în Liga 2.

Codrea va antrena juniorii din generația 2013 și a semnat un contract valabil pe trei ani cu formația din Timiș.

Comunicatul clubului: „Să fie într-un ceas bun!”

„Îi spunem bun venit în clubul nostru unui nume de referință al fotbalului timișean, .


El se va ocupa de pregătirea juniorilor noștri din generația 2013 și a semnat astăzi un contract cu CSC Dumbrăvița valabil până în vara anului 2028.

Născut la 4 aprilie 1981, la Timișoara, e unul dintre cele mai importante produse ale fotbalului local din ultimele trei decenii. Crescut la LPS Banatul Timișoara, a evoluat pe plan intern la Dinamo, Politehnica Timișoara și FC Argeș, iar în 2001 a făcut pasul spre Italia, unde avea să joace timp de un deceniu în Serie B și Serie A. A evoluat pentru Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Siena și Bari. În total, a adunat 111 meciuri și 6 goluri în primul eșalon al Italiei, plus 47 de jocuri și un gol în prima divizie a României. A evoluat vreme de un deceniu la Echipa națională de fotbal a României, unde a strâns 44 de prezențe și a marcat un gol.

Și-a început cariera de antrenor în 2013, la ASU Politehnica Timișoara - pe atunci în Liga a V-a. La nivel de seniori a mai pregătit CSC Ghiroda, Ripensia Timișoara și, din nou, Politehnica Timișoara - până în vara anului trecut. La clubul alb-violet, a activat și la nivel juvenil, timp de trei ani, la generația 2007.

Suntem convinși că experiența pe care a acumulat-o în atâția ani petrecuți la nivel înalt îi va ajuta pe copiii noștri să se dezvolte!


Să fie într-un ceas bun! Mult succes și cât mai multe satisfacții în familia alb-verde!”, a transmis CSC Dumbrăvița pe pagina oficială a clubului.

Paul Codrea are peste 100 de meciuri în Serie A

Paul Codrea a jucat în România la Dinamo, Politehnica Timișoara, FC Argeș și Rapid. În 2001, Codrea a plecat în Serie A, iar timp de 10 ani a jucat în primele două divizii din Italia la echipe precum Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Siena și Bari.

A strâns 111 meciuri și 6 goluri în prima divizie italiană, iar în prima ligă a României a jucat 47 de meciuri. Paul Codrea a fost un jucător angrenat constant în circuitul naționalei: 44 de prezențe în tricoul României și un gol.

Ca antrenor, Paul Codrea a activat la CSC Ghiroda, Ripensia Timișoara, iar ultima experiență a avut-o la Politehnica Timișoara. Din vara lui 2024, Codrea a fost fără angajament.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.