International   •   Campionate   •   ITALIA

Totti s-a baricadat în mașină, dar nu renunță: „Voi fi la Moscova, însă voi merge și în Ucraina dacă mă invită!”

Francesco Totti a refuzat premiul Tapiro d'Oro din partea emisiunii satirice Striscia la notizia / Foto: Instagram valerio_staffelli

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 26 martie 2025

Francesco Totti nu vrea să dea înapoi și va onora evenimentul de la Moscova de peste două săptămâni, capitala Rusiei fiind împânzită de o lună cu panouri publicitare. Pentru participarea la un eveniment organizat de o casă de pariuri al cătrei ambasador este fostul legendar căpitan al lui AS Roma.

Starul italian e invitat International RB Award, găzduit de o revistă de sport și pariuri care îl va avea ca „testimonial” pe Betsson Sport, sloganul fiind „Împăratul merge la a treia Roma!”.

Mesajele afișelor promoționale apărute la Moscova au declanșat protestul multor tifosi ai lui Totti pe rețelele de socializare și au provocat un scandal diplomatic. Valerio Staffelli de la „Striscia la notizia” (o celebră emisiune satirică) l-a prins pe Francesco pentru a-i înmâna Tapiro d'oro.

„Nu sunt nici politician, nici diplomat, ci un om de sport”


„Mergi sau nu pe 8 aprilie în Rusia? Este adevărat că Putin este suporter al Romei?”, l-a întrebat acesta pe Totti, care, pentru a scăpa de postura jenantă s-a încuiat în mașina parcată pe trecerea de pietoni și în fața rampei pentru persoane cu handicap, refuzând «premiul».

Pe 8 aprilie 2025, Francesco Totti ar trebuie să fie în Moscova la acțiunea Betsson

Francesco Totti a confirmat vizita la Moscova cu o declarație pentru agenția ANSA: „Nu sunt nici politician, nici diplomat, ci un om de sport care promovează valorile sale în întreaga lume.

Am făcut-o întotdeauna, mai întâi ca fotbalist și acum într-o nouă calitate. De ani de zile merg în toate țările în care am fost poftit să vorbesc despre sport și nu aș avea nicio problemă să merg la Kiev, în aceleași scopuri.


Acestea fiind spuse, dacă aș primi o solicitare din partea unui organism competent de a nu mai participa la evenimentul de la Moscova, nu aș ezita nicio clipă să fac un pas înapoi”.

Suporteri și personalități din Italia l-au implorat să renunțe!

Andrea Massaroni, coordonatorul de la Roma al agenției +Europa i-a cerut insistent să-;i anuleze voiajul. „Francesco Totti reprezintă pentru Roma, pentru Italia și pentru milioane de oameni din întreaga lume mult mai mult decât un mare campion sportiv. E un simbol al generozității, al inimii și al valorilor pozitive.

Va veni și timpul să atragi afecțiunea susținătorilor ruși și belaruși. Dar nu acum, când regimul de la Minsk reprimă sângeros orice libertate, iar liderul de la Moscova readuce războiul în Europa, răpind copii, întemnițând sau omorând opozanți și jignindu-l pe președintele Republicii Italiene

Andrea Massaroni, coordonatorul de la Roma al agenției +Europa

Acesta e motivul pentru care îi adresăm un apel sincer și afectuos: Francesco. Roma te iubește pentru inima și generozitatea ta. Nu permite ca acestea să fie asociate cu cei care calcă în picioare drepturile omului și democrația. Rămâi de partea corectă a istoriei!».

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.