Alexandra Eala (19 ani și 140 WTA), beneficiara unui wild card, s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami învingând-o pe Iga Swiatek (23 de ani și 2 WTA) cu 6-2, 7-5.
Alexandra Eala are două săptămâni incredibile la Miami. Beneficiară a unui wild card, stângacea din Filipine s-a calificat în semifinale lăsând în urmă trei câștigătoare de trofee de Mare Șlem, pe Jelena Ostapenko, Madison Keys și Iga Swiatek.
Eala, în vârstă de 19 ani, se află într-un loc în care nicio altă jucătoare din Filipine nu a mai fost vreodată.
Dar acest lucru nu este nou pentru ea. Eala a fost prima care a câștigat Les Petits As, cel mai important turneu internațional pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. A fost prima care a câștigat un Grand Slam de juniori, U.S. Open 2022. Este prima care a ajuns în Top 100, acesta lucru urmând a se întâmpla de luni. Ea va fi a treia adolescentă după Mirra Andreeava și Maya Joint care se află între cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii.
Un traseu dur la Miami
Eala și-a început drumul la Miami cu o victorie solidă în fața americancei Katie Volynets, apoi a învins-o în două seturi strânse pe Jelena Ostapenko (23 WTA), învingătoarea de la Roland Garros 2017. A fost prima sa victorie în fața unei jucătoare de Top 30.
A venit și primul succes în fața uneia de Top 10, ea trecând de Madison Keys (5 WTA), câștigătoare în acest an la Australian Open.
Iga Swiatek pe teren la Miami FOTO Imago ImagesIar de miercuri seară, Alexandra are și o victorie în fața unei jucătoare de Top 3, fost lider mondial, și câștigătoare a cinci trofee de Mare Șlem. Iga Swaitek a cedat și ea în două seturi, 6-2, 7-5.
Rezumatul partidei dintre Alexandra Eala și Iga Swaitek
Cum a ajuns Alexandra să intre pe tabloul principal de la Miami? IMG, conglomeratul de sport și divertisment, deține turneul și o reprezintă pe Eala. De obicei, compania acordă locuri pe tabloul principal unora dintre tinerii săi jucători promițători. Anul acesta, Eala a primit unul dintre ale.
2 meciuricâștigase Alexandra Eala în circuitul WTA pe un tablou principal înainte de turneul de la Miami, la Cluj Napoca în 2021 și la Madrid în 2024
Bunicul a dus-o la tenis la un club local din Filipine
S-a născut cu gene sporitve și resurse financiare. Mama ei a fost înotătoare de top în Filipine și apoi director executiv al unei companii de telecomunicații de top din această țară, dar tot spune că i-a fost greu.
„Crescând, a fost dificil. Nu am avut pe nimeni care să-mi deschidă calea. Desigur, am avut mulți oameni pe care să-i admir în întreaga lume, dar sper că acest lucru duce tenisul filipinez spre următorul pas”, a spus ea.
Familia ei a fost cea care a adus-o pe terenul de tenis. Bunicul, un pasionat al acestui sport, și-a introdus toți nepoții în tainele tenisului la clubul local. Alexandra și fratele ei mai mare, Miko, care a mers să joace la Universitatea de Stat din Pennsylvania, au prins cel mai bine.
„Nu m-am văzut niciodată făcând altceva decât tenis. Am observat pe măsură ce creșteam că deveneam din ce în ce mai bună și că exista potențial de a reuși”, a explicat ea.
Primul indiciu a venit când avea 12 ani, odată cu victoria la Les Petits As. Aceasta i-a adus o bursă la Academia Rafael Nadal din Spania. Fratele ei a primit și el un loc, ceea ce a ajutat-o să se adapteze la ideea de a-și părăsi părinții la 13 ani pentru a locui într-un cămin de la celălalt capăt al lumii.
„Să fiu acolo cu o bursă a fost ceva la care nu m-am gândit deloc. Știam că asta este ceea ce vreau să fac, așa că a fost un pas bun spre a deveni profesionistă”, a subliniat Eala.
Rafael Nadal și-a postat felicitările pentru ea pe rețelele de socializare în ultima săptămână, iar Toni Nadal a fost în tribune la meciul cu Iga Swiatek, cea care a fost prezentă la ceremonia de absolvire a jucătoarei din Filipine.
În semifinale, Alexandra Eala o va întâlni pe învingătoarea din partida Emma Răducanu (Marea Britanie)-Jesssica Pegula (SUA).
{{text}}