Sporturi   •   Volei   •   INTERVIU GSP

Fenomen în voleiul românesc! Poartă 46 la picior și măsoară 1,85 metri înălțime la doar 14 ani: „Am acest atu genetic” » E deja om de bază în prima ligă

Bianca Cucu, la o ședință foto a celor de la CSM București / Sursă foto: Facebook +15 Foto
Bianca Cucu, la o ședință foto a celor de la CSM București / Sursă foto: Facebook

Articol de Remus Dinu   —  joi, 27 martie 2025

La doar 14 ani, împliniți în decembrie, buzoianca Bianca Cucu e considerată copilul-minune al voleiului românesc. Precocitatea remarcabilă, precum și particularitățile fizice nu atât de des întâlnite la o sportivă de vârsta ei, au propulsat-o deja în lumina reflectoarelor pe sportiva care măsorară 1,85 m. și poartă 46 la picior! Joacă la CSM București, la senioare, reprezintă naționalele de tineret și a moștenit pasiunea de la mama ei, Andreea, fostă jucătoare de națională.

Faceți cunoștință cu Bianca Cucu are la 14 ani un potențial nemărginit la orizont!

Tânăra legitimată la CSM București e percepută de oamenii din fenomen drept un star în plină ascensiune, cu atuuri fizice peste medie. Clubul bucureștean a transferat-o vara trecută, de la Constanța, iar cifrele Biancăi i-au convins pe oficiali că au în curte un potențial viitor lider al naționalei feminine.

Bianca Cucu în acțiune pe parchet / Sursă foto: Facebook +15 Foto
Bianca Cucu în acțiune pe parchet / Sursă foto: Facebook

Bianca Cucu, fenomen la doar 14 ani: „M-am autodepășit de fiecare dată”

Gazeta Sporturilor a stat de vorbă cu Bianca Cucu despre universul și concepțiile tinerei voleibaliste.

- Bianca, spune-ne, te rugăm, cum e acest sezon pentru tine. Specialiștii te consideră un copil-minune al voleiului românesc.

- Acest sezon a fost unul promițător și emoționant pentru mine, deoarece antrenorii mei au avut încredere și mi-au oferit oportunitatea să joc titulară în cele mai multe meciuri din acest campionat.

- Cum să privim această ascensiune a ta? Ai intrat în lumina reflectoarelor de la o vârstă fragedă. Concurezi deja la nivel înalt, în meciuri contra unor adversare mult mai mari decât tine. Cum se explică acest fenomen?

- De când am început voleiul, acum opt ani, am muncit foarte mult și m-am autodepășit de fiecare dată, petrecând foarte multe ore în sală. Am avut parte de antrenori foarte buni, care mi-au oferit încredere. Dorința mea de joc a fost și este foarte puternică.


- Adolescența ta cum e? Ai intrat în „focurile” sportului profesionist devreme, bănuiesc că nu poți face lucruri pe care le fac tineri de vârsta ta.

- În afară de școală și antrenamente, într-adevăr, nu am timp de alte hobby-uri, dar când am puțin timp ies cu fetele în oraș.

+15 Foto
Bianca Cucu în acțiune pe parchet / Sursă foto: Facebook

Școală, antrenament și teme: „Zilele mele sunt foarte încărcate”

- Ești jucătoare de bază la CSM București, însă, în același timp, acorzi o atenție importantă și educației. Cum reușești să le împaci pe ambele?

- Seara, după antrenament, am câteva ore disponibile pentru temele școlare.

- Chiar, cum arată o zi din viața ta?

- Zilele mele, în principiu, sunt foarte încărcate, plecând dimineața la ora 07:00 spre școală și întorcându mă la ora 20:00 de la antrenament.

- Cum a fost mutarea de la CSM Constanța la CSM București, ce impact a avut pentru tine această schimbare de mediu?

- A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o - împreună cu părinții mei - deoarece pregătirea și atmosfera alături de colege și antrenori este foarte prielnică pentru mine.

23 de punctea reușit Bianca Cucu în meciul CSM București - U Cluj din noiembrie, încheiat 3-1 la seturi. A primit, în premieră, titlu de MVP al unui meci, devenind cea mai tânără jucătoare din Divizia A1 care primește această recompensă.

„Din fericire, am acest atu genetic”

- Mama ta, Andreea Cucu, a practicat tot voleiul. Ea e cea care ți-a insuflat pasiunea pentru acest sport? Se aștepta ca ascensiunea ta să se producă atât de repede.

- Sinceră sa fiu, pot spune că mama se juca volei cu mine de când aveam vârsta de 3 ani, așa că m-a fascinat de atunci acest sport.

- Simți vreun pic de presiune? Dacă da, cum o manageriezi?

- Presiune și emoții sunt de fiecare dată, pentru că îmi doresc mereu să mă autodepășesc și să fac un joc bun.

- Am citit un articol în presa din Constanța anul trecut... Scriau jurnaliștii respectivi că, la 13 ani, ai deja 1,82 metri și porți 46 la picior... Un an mai târziu, cum stau lucrurile?

- În prezent, am 1.85 m. și tot 46 la picior.

- Te-ai dezvoltat mai repede decât alte fete de vârsta ta, cât de mult a contat în evoluțiile tale?

- Din fericire, am acest atu genetic, iar în acest sport este favorabil.

- Ce obiective ți-ai setat pe termen scurt, mediu și lung?

- Pe termen scurt, îmi doresc să termin acest sezon cu rezultate bune. Și pentru viitorul apropiat și îndelungat, sper să fie din ce în ce mai bine.

Am fost colegă la națională cu mama ei. E o jucătoare care promite foarte mult, cu reale calități, însă este foarte important cum se va dezvolta în anii următori! Este vital pentru ea să muncească și să fie ajutată să ia deciziile cele mai bune!

- Roxana Bacșiș, fostă voleibalistă, pentru GSP.ro

+15 Foto
Bianca Cucu în acțiune pe parchet / Sursă foto: Facebook
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.