Jessica Pegula (31 de ani și 4 WTA) s-a calificat în finala de la Miami, după ce a trecut de revelația Alexandra Eala (19 ani și 140 WTA) cu 7-6(3), 5-7, 6-3. Amricanca o va întâlni pe Aryna Sabalenka (26 de ani și 1 WTA) în ultimul act.
Alexandra Eala a luptat din toate puterile pentru a se califica în finala de la Miami, dar Jessica Pegula a fost jucătoarea care s-a impus până la urmă într-un meci care a durat două ore și douăzeci și șase de minute.
Cu jocul său cu mâna stângă, filipineza a intrat bine în meci și a condus cu 5-2, dar americanca a revenit profitând și de câteva inexactități la serviciu ale Alexandrei. S-a ajuns în tie-break, unde jucătoarea mai experimentată s-a impus cu 7-3.
Eala, care învinsese trei câștigătoare de Mare Șlem la rând în tururile precedente, nu a renunțat, deși a fost condusă cu 3-1, a avut probleme la o gleznă, ea a revenit și a egalat la seturi, câștigându-l pe cel de-al doilea cu 7-5.
Thriller-ul de trei seturi s-a încheiat după miezul nopții, după ce în decisiv niciuna dintre cele două jucătoare nu și-a pierdut serviciul în primele șapte game-uri - și nici măcar nu s-a confruntat cu o minge de break.
Pegula a fost cea care a rupt ritmul cu un break, apoi a închis partida revenind de la 0-30 pe propriul serviciu.
„Sunt atât de obosită, atât de, atât de obosită. Este foarte bună. Este o jucătoare de tenis foarte bună, își urmărește loviturile, ia mingea devreme... concurează foarte bine, a învins o mulțime de jucătoare de top în această săptămână - nu cred că are nevoie de mine să-i spun că este o jucătoare grozavă”, a spus Pegula la interviul de pe teren.
Duel cu Aryna Sabalenka
În finala de sâmbătă Jessica Pegula o va întâlni pe Aryna Sabalenka în fața căreia are un bilanț de 2-6. Americanca a pierdut anul trecut două mari finale pe hard cu liderul mondial, la Cincinnati și la US Open.
„Simt că servesc un pic mai bine acum. Sper să pot servi bine sâmbătă. Cred că este ceva ce trebuie să faci împotriva ei. Returnează foarte bine. Am avut șanse la US Open, am condus cu 5-3 în setul al doilea. Cine știe ce s-ar fi întâmplat acolo. Știu cu siguranță că voi avea câteva șanse, dacă voi juca un tenis bun, sper, și voi încerca să fac tot posibilul pentru a profita de asta”, a spus Jessica Pegula.
La fel ca Aryna Sabalenka și ea se află la prima finală în cadrul turneului de la Miami, ea oprindu-se până acum de două ori în semifinale în 2022 și 2023.
{{text}}