Aryna Sabalenka (1 WTA) a învins-o pe Jessica Pegula (4 WTA), scor 7-5, 6-2, și a devenit în premieră campioană la Miami.
Ploaia a amânat cu mai bine de o oră startul finalei de la Miami. Noile condiții au dat peste cap reperele celor două jucătoare. Cel puțin serviciile au fost șovăielnice, 6 break-uri în actul inaugural.
Raliurile au fost în general scurte. Aryna a căutat loviturile direct câștigătoare, lucru obișnuit. Forehand-ul i-a funcționat, dar nu a fost inspirată în urcările la fileu.
Aryna Sabalenka e campioană la Miami
Pegula a rezistat până la 5-6. A chemat-o din nou în față pe bielorusa, dar încheietura a fost sigură de această dată. O contrascurtă, un forehand în lung de linie, un voleu de departe și o eroare forțată au închis primul set, scor 7-5, după 49 de minute.
16-8în favoarea Arynei Sabalenka a fost raportul loviturilor direct câștigătoare în primul set. Ambele au comis câte 16 erori neforțate
Jessica a început cu un break, apoi jocul i s-a dezintegrat. Americanca a fost într-o continuă defensivă. Sabalenka și-a făcut mai bine pașii, a lovit tot mai puternic cu dreapta și s-a desprins la 3-1. Loviturile câștigătoare au tot curs.
Din tribune, i se striga să fie răbdătoare și să folosească mai des slice-ul. Pegula ar fi așteptat și ar fi lungit raliurile, doar că liderul mondial se grăbea. Avea poante de enunțat pe podium, coregrafii de învățat cu cei din staff.
Aryna n-a mai cedat serviciul. A ajuns la 7 victorii din 9 înfruntări cu Pegula, la 8 turnee WTA 1000 câștigate, la 19 trofee în total. Va încasa și un cec în valoare de 1.124.380 $ și își va mări avansul în fruntea ierarhiei WTA la mai bine de 3000 de puncte. Un final reușit de martie.
Sabalenka și Pegula, puse pe glume
Discursurile celor două finaliste au fost pe placul fanilor de la Miami:
Îmi pare rău, Jess! Dacă aș putea să împart trofeul cu cineva, tu ești aceea. Mereu mă forțezi să joc cel mai bun tenis al meu. Ține-o tot așa și vom mai juca multe finale. Nu sunt sigură cu privire la rezultatul lor. Nu prea îmi place să pierd! Ești o persoană minunată, o jucătoare pe măsură.
- Aryna Sabalenka
Am pierdut ultimele 3 finale... deja nu-mi mai place așa tare de tine. Glumesc. Ești cea mai bună jucătoare din lume și demonstrezi asta în fiecare săptămână
- Jessica Pegula
FINAL. Aryna Sabalenka - Jessica Pegula 7-5, 6-2
- Aryna Sabalenka e noua campioană de la Miami!
- Sabalenka, la un game de trofeu.
- Aryna, imbatabilă cu lovitura de forehand. Încă un break. 3-1
- Sabalenka deschide minunat unghiul cu un forehand în cross scurt și fructifică a treia minge de break din game. 1-1
- Jessica Pegula începe setul secund cu break. 0-1
- Aryna Sabalenka închide setul cu un game perfect pe serviciul advers. A trimis 3 lovituri direct câștigătoare!
- Sabalenka închide cu un as pe serviciul secund. 6-5
- Aryna mai greșește un voleu, iar serviciul e în continuare mult sub nivelul obișnuit. 5-4
- Pegula joacă perfect pe serviciul advers. Câștigă un punct cu un voleu superb, apoi găsește și un passing câștigător. 2-3
- Nici Sabalenka nu își revine la serviciu. De această dată, Jessica profită! 2-1
- Pegula nu a fost la fel de norocoasă. Și-a cedat primul serviciu. 2-0
- Meciul începe cu un game şovăielnic la serviciu pentru Sabalenka. Pegula a irosit două oportunități de break. 1-0
{{text}}