International   •   Stranieri   •   SERIE B

Nota lui Horațiu Moldovan, aflat la două meciuri de promovarea în Serie A!

Horațiu Moldovan, portarul lui Sassuolo, foto: Imago Images
Horațiu Moldovan, portarul lui Sassuolo, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 30 martie 2025

Sassuolo a învins-o sâmbătă pe Reggiana, scor 5-1, în etapa 31 din Serie B. Horațiu Moldovan (27 de ani), portarul gazdelor, a fost integralist. În cazul în care va câștiga următoarele două meciuri, Sassuolo va promova direct în Serie A, după un an petrecut în al doilea eșalon din Italia.

Moldovan a parat două dintre cele trei șuturi expediate de adversari pe spațiul porții. În urma acestui succes, Sassuolo și-a consolidat poziția de lider în Serie B, cu 72 de puncte după 31 de etape, iar promovarea rămâne o chestiune de timp.

Nota lui Horațiu Moldovan pentru prestația din Sassuolo - Reggiana

Practic, Sassuolo mai are nevoie de 5 puncte pentru a promova matematic în Serie A, o victorie și două rezultate de egalitate. Ocupanta locului 2 este Pisa, cu 63 de puncte. Pentru Pisa evoluează jucătorii români Adrian Rus, Marius Marin și Olimpiu Moruțan.


VIDEO. Rezumatul partidei dintre Sassuolo și Reggiana

Portarul român a primit nota 5.5 din partea celor de la TMW, care i-au făcut și o scurtă descriere: „Este surprins la execuția lui Vergara de la colțul scurt, a văzut mingea în ultimul moment. S-a revanșat în repriza secundă cu o intervenție salvatoare la șutul lui Portanova”.

A primit nota 6 din partea celor de la sassuolonews.net, care au notat: „Atunci când un portar primește gol la colțul său, de obicei avem ceva de comentat, dar, sincer, la reușita lui Vergara, Horațiu nu pare să aibă o vină foarte mare”.

Sassuolo are un avans de 17 puncte față de Spezia, ocupanta locului 3, care nu asigură promovarea directă. Sassuolo se va deplasa etapa viitoare pe terenul celor de la Palermo, într-un duel programat pe 6 aprilie.


Moldovan e cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 2,2 milioane de euro. A jucat 25 de meciuri în acest sezon pentru Sassuolo.

Clasamentul la zi din Serie B

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.