International   •   Campionate   •   GSP LIVE

„Madre mia, por favor!” » Raul Rusescu abia așteaptă mutarea-șoc din vară

Raul Rusescu, în platoul GSP Live

Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu   —  marți, 01 aprilie 2025

Raul Rusescu, 36 de ani, mare fan Real Madrid, speră ca Jurgen Klopp (57) să devină noul tehnician al „galacticilor”.

Klopp n-a mai antrenat din vara anului trecut, când s-a despărțit de Liverpool. Pe lângă Real Madrid, neamțul mai este dorit și pe banca lui RB Leipzig, dacă echipa se va califica în finala Cupei Germaniei. Jurgen e „șef al Fotbalului Global” la Red Bull.

VIDEO. Fan declarat Real Madrid, Raul Rusescu e încântat de ultimele vești: „Jurgen Klopp? Madre Mia, por favor!”


Klopp? Madre Mia, por favor, cum ar spune spaniolii! Hala Madrid! Por favor, senor Klopp! Bineînțeles că l-aș vrea, după ce pleacă Don Carlo Ancelotti, lucru care presupun că se va întâmpla anul viitor”, a declarat Raul Rusescu, la GSP Live.

Jurgen Klopp e șeful secției de fotbal la Red Bull / foto: Guliver/gettyimages

„La Real Madrid trofeele dictează”

Apoi, întrebat pe cine ar prefera pe banca lui Real Madrid dintre Jurgen Klopp și Xabi Alonso, Raul Rusescu a fost pus într-o situație complicată:


„Nu e ușor să alegi... Știm că Xabi Alonso nu va pleca de la Leverkusen, a spus-o răspicat și în general e un om care se ține de cuvânt. În altă ordine de idei, Don Carlo a zis că nu va mai prelua o altă echipă de club după Real Madrid, mai sunt și informațiile că e dorit de naționala Braziliei...

Așa e la Real Madrid, trofeele dictează ce se întâmplă în viitor. De exemplu, Carlo Ancelotti pleacă dacă nu câștigă niciun trofeu. Dar cred că va rămâne dacă ia titlul și ratează Liga Campionilor. Oricum, Jurgen Klopp la Real Madrid? Por favor!”.

Despre Jurgen Klopp:

  • le-a antrenat pe Mainz, Borussia Dortmund și Liverpool;

  • printre altele, a câștigat o dată Liga Campionilor și Premier League (Liverpool), două titluri în Germania (Dortmund);

  • în iulie 2024, își anunța definitiv retragerea din antrenorat: „Gata cu antrenoratul pentru mine”;

  • în octombrie 2024 a fost numit director general al secției de fotbal peste cluburile patronate de Red Bull (Leipzig, Leeds, Salzburg și New York).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.