International   •   Campionate   •   ANGLIA

Arsenal a pierdut un om de bază! Se operează și nu mai joacă în acest sezon

Gabriel Magalhaes s-a accidentat în meciul cu Fulham // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 04 aprilie 2025

Fundașul central Gabriel Magalhaes (27 de ani) va suferi o operație la mușchii coapsei și nu va mai juca în acest sezon, a anunțat Arsenal.

Stoperul brazilian a rezistat doar 15 minute pe teren în cea mai recentă etapă de campionat, în care Arsenal a învins-o cu 2-1 pe Fulham.

Investigațiile prin care a trecut ulterior au relevat o problemă musculară, la coapsă, care necesită o intervenție chirurgicală. Operația îl va ține departe de teren în lunile rămase din acest sezon.

Gabriel Magalhaes nu mai joacă în acest sezon. Pierdere grea pentru Arsenal


Gabi va fi supus unei intervenții chirurgicale de reparare a mușchilor coapsei posterioare și va începe imediat programul de recuperare și reabilitare, cu scopul de a fi pregătit pentru startul următorului sezon”, a transmis Arsenal.

Gabriel era om de bază în echipa lui Mikel Arteta. În acest sezon a jucat de 42 de ori în tricoul lui Arsenal, cu 5 goluri și 3 pase decisive în dreptul lui.

Și posibilii înlocuitori ai lui Gabriel, Ben White, Jurrien Timber și Riccardo Calafiori, au în prezent probleme medicale. Dintre cei 3, italianul pare cel mai departe de revenire.

Gabriel va rata, pe lângă meciurile rămase în campionat, și „dubla” cu Real Madrid din sferturile Ligii Campionilor.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.