Fotbal   •   Liga 1   •   PRIETENII LUI OVIDIU

Cristi Borcea face un tratament în care ace ultrasubțiri îi înțeapă fața: „E Morpheus, fac tot!” » Obiceiul cu Pițurcă: „În fiecare weekend, facem asta”

Cristi Borcea, invitat la „Prietenii lui Ovidiu”. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO) +16 Foto
Cristi Borcea, invitat la „Prietenii lui Ovidiu”. FOTO: Cristi Preda (GSP.RO)

Articol de David Marinescu   —  vineri, 04 aprilie 2025

Cristi Borcea (55 de ani), fostul investitor al echipei Dinamo, a dezvăluit în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că nu spune „nu” niciunei proceduri de înfrumusețare. Primele astfel de tratamente le-a început în urmă cu 20 de ani.

„Două ore de sport în fiecare zi. Asta mă relaxează. Fac înot, saună. Sâmbăta și duminică merg prin pădure cu Piți. Ne plimbăm câte o oră jumate, două ore. Pițurcă se duce în fiecare zi. În pădure la Băneasa”, a spus Borcea.

Cristi Borcea: „Nu mi-e frică deloc! Am făcut și minilifting”

Legat de tratamentele faciale pe care le urmează, fostul investitor al lui Dinamo a fost foarte deschis: „Aaaa, tot ce e nou fac! Botox, acid hialuronic, Morpheus tot. Nu mi-e frică deloc! Am făcut și minilifting. Nu doare deloc”.


Omul de afaceri a adăugat: „Mi-am pus și păr. Acum 20 de ani mi-am pus prima dată. Acum mi-am pus cinci sute de fire. Să nu se vadă diferența. Ha, ha, ha. E ieftin. Câteva mii de euro”.

  • Ce este Morpheus? „Morpheus 8 este un dispozitiv de microneedling cu radiofrecvență. În timpul unui tratament Morpheus 8, ace ultra-subțiri care emit energie cu radiofrecvență sunt imprimate în piele pentru a crea o leziune controlată; aceasta, la rândul ei, determină producția de colagen și elastină - cele două proteine-cheie responsabile pentru fermitatea, elasticitatea și netezimea pielii. Morpheus 8 este util în remodelarea feței și a corpului; acest tratament pătrunde adânc în piele și în stratul adipos aflat sub piele pentru un aspect mai fin și mai ferm. Avantajul lui este că nu creează leziuni ale epidermului, iar efectul este extrem de uniform”, scrie pe siteul MedLife.

Giovanni Becali: „Borcea îmi trăgea de față, să merg cu el la operații”

Inclusiv Giovanni Becali a vorbit despre tratamentele la care apelează Cristi Borcea. „Omul e pedant și trăiește viață. Acum problema e că după operațiile astea... La 50 și până în 60 arăți bine. După 75-80, după aceea poate, probabil, se mai retrag. Știu eu, fălcile, să mai retrage fruntea. Știu eu cum o fi, nu știu. Am văzut câțiva artiști și arătau rău”, a punctat Giovanni, în platoul GSP.


„Când am devenit liber, m-a invitat să merg cu el la operații. Îmi trăgea de față, îmi trăgea de frunte. «Băi, Cristi, lasă-mă așa cum sunt». Dacă tu zici că e bine, atunci, merg înainte așa”, a mai declarat impresarul de fotbaliști.

Impresarul a dezvăluit că „în detenție Borcea a avut intenția să mă vopsească”. „Să-ți spun cinstit. N-am făcut atunci, nu o voi face niciodată. Atunci puteam să o fac, că eram undeva ascuns. Acum apar așa original, așa cum sunt”, a mai spus Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.