Federația Română de Fotbal a publicat în cursul zilei de vineri o serie de imagini de la una dintre bazele echipelor naționale, Centrul Național de Fotbal Buftea, care a intrat într-un amplu proces de renovare și extindere. Principalul obiectiv al proiectului demarat la finalul acestei săptămâni este construirea unui nou corp cu sală de forță și zonă de refacere modernă.
CNF Buftea, locul unde se pregătesc naționalele de tineret ale României, U21, U20, juniorii și junioarele, va avea noi facilități care vor fi disponibile pentru internaționalii români peste un an.
Buldozerul a intrat deja în apropierea terenului, iar primele lucrări au demarat, după cum se poate observa în imaginile publicate de Federația Română de Fotbal.
FOTO. Centrul Național de Fotbal Buftea va fi renovat
Proiectul de extindere al bazei urmărește construirea unui nou corp de clădire, care va fi folosit în pregătirea fizică şi în procesul de refacere.
„La parter, noua clădire va include o sală de recuperare ultramodernă, dotată cu saună, criosaună, bazin cu apă caldă și bazin cu apă rece, un cabinet medical și un birou pentru antrenori. Etajul va găzdui o sală multifuncțională, ce va putea fi utilizată pentru antrenamente de forță, exerciții specifice de pregătire fizică, dar și ca sală de ședințe.
Lucrările sunt programate să dureze 12 luni, urmând ca baza să beneficieze de condiții îmbunătățite pentru toate loturile care o utilizează.
CNF Buftea este una dintre bazele sportive ale FRF folosită constant de loturile naționale de tineret, juniori și junioare, dar și de cluburile afiliate Federației. Complexul dispune de trei terenuri de iarbă naturală și un teren sintetic, toate având dimensiuni standard și fiind echipate cu instalații de nocturnă.
Prin această investiție, FRF își propune să ofere condiții tot mai bune de pregătire și recuperare sportivilor care se antrenează la Buftea”, au transmis reprezentanții FRF prin intermediul unui comunicat.
{{text}}