Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, a vorbit despre transferul lui Cristian Mihai, mijlocașul echipei arădene, la Dinamo.
Mijlocașul defensiv de 20 de ani va ajunge la Dinamo la vară, la finalul acestui sezon. El a fost cumpărat de „câini” de la UTA pentru puțin peste 400.000 de euro, după cum susține Mircea Rednic.
Mircea Rednic: „Prețul pentru Mihai e foarte bun. Un jucător venit din Liga 3, pe care nu îl știa nimeni”
„Prețul pentru Mihai e foarte bun. Un jucător venit din Liga 3, pe care nu îl știa nimeni. Norocul lui, că eu nu particip la selecția de jucători de obicei. Din vacanță am venit și am participa la selecție. Nu m-a dat peste cap din punct de vedere tehnic, mi-a plăcut la el că alerga tot timpul, era disponibil.
Când am făcut testul fizic și el alerga, ăștia ai mei erau la vestiar, făceau duș. Nu a avut antrenor personal. El alerga cu spatele când ceilalți gâfâiau. Felicitări, a ascultat ce i-am zis și a pus în practică. E un pas mare pentru el. Era singura soluție, pe termen scurt.
Eu zic că o sumă de 400.000 și ceva e bună. Mă doare sufletul că pleacă, dar știe ce a vrea de la viață și mă bucur pentru el. La cum îl văd, va reuși la Dinamo. E presiune mare acolo”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă de la finalul meciului cu Botoșani, scor 1-0.
Mihai a fost titular cu Botoșani, în a treia etapă din play-out, dar s-a accidentat în prima repriză și a fost schimbat la pauză. Internaționalul de tineret are 25 de meciuri în Superliga în actualul sezon, a marcat un gol și a dat un assist.
Cristian Mihai e la echipa mare a celor de la UTA din vara anului 2023, când revenea la clubul arădean după un împrumut la Pecica.
{{text}}