Patronul lui Genoa din decembrie 2024, Dan Șucu achiziționează ieftin și vinde cei mai buni jucători. Echipa e salvată de la retrogradare, dar vizează o poziție superioară în clasament pentru mai mulți bani din drepturile TV.
Gazzetta dello Sport scrie astăzi, pe larg, despre afacerile cu jucători ale lui Dan Șucu la Genoa. Una dintre tranzacții îi interesează și pe giuleșteni, de asemenea patronați de omul de afaceri.
Gazzetta dello Sport confirmă venirea lui Nicolae Stanciu și sacrificiul făcut de român pentru a juca în Serie A
Cel mai important ziar din Peninsulă scrie că Ankeye și portarul Stolz, împrumutați în Giulești până-n vară, se vor întoarce la Genova. Și că „Grifonul”, cum i se mai spune formației din Serie A, a decis să nu acceseze opțiunea de a-l cumpăra definitiv pe Benjamin Siegrist, așa că portarul va face drum întors lângă Podul Grant.
- Adus la Rapid de Neil Lennon, Benjamin Siegrist a devenit unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Giulești.
Altfel, Gazzetta dello Sport confirmă venirea lui Nicolae Stanciu, „e sigur”, faptul că nu costă nimic și că a renunțat la 1,4 milioane de euro pentru a juca în Serie A: „Avea 2,4 milioane la Damac, dar la Genoa va câștiga doar 1 milion de euro”. O afacere sută la sută marca Șucu, care „și l-a dorit în mod express pe căpitanul naționalei României”.
La „achchiziții”, lui Nico i se va alătura Mikael Elertsson, cumpărat în ianuarie de la Venezia, cu 3,5 milioane de euro, dar lăsat acolo până la finele sezonului. Șucu își va scoate banii investiți în jucătorul islandez din cele 17 milioane de euro pe care le așteaptă de la Fiorentina, care a decis să-l păstreze pe Gudmundsson, deocamdată doar împrumutat de la genovezi.
Dan Șucu vrea să mai vândă unul, doi jucători și țintește mai mulți bani din drepturile TV
Gazzetta dello Sport scrie însă că plecarea lui Gudmundsson nu este de ajuns pentru ca clubul „să se autofinanțeze și să crească”, astfel că Șucu se gândește să mai vândă un jucător, dacă nu cumva chiar doi. Candidați? Danezul Frendrup, cotat la 30 de milioane de euro și la mare căutare, și olandezul De Winter, un fundaș central de care se interesează și Tottenham. Prețul: peste 25 de milioane de euro.
Inclusiv banii din drepturile tv sunt o sursă importantă pentru genovezi. Deși echipa se află pe poziția a 12-a, ce garantează 3,4 milioane de euro la finele sezonului, Gazzetta dello Sport scrie că responsabilii clubului vor ca echipa să încheie sezonul cât mai sus posibil. Pe 10, de exemplu, ar încasa 4,5 milioane de euro.
{{text}}