Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - DINAMO

Gestul lui Marius Șumudică la adresa galeriei Rapidului » Tehnicianul a avut o criză de nervi

Marius Șumudică / Foto: Ionuț Iordache GSP +26 Foto
Marius Șumudică / Foto: Ionuț Iordache GSP

Articol de Ionuţ Iordache, Alexandru Stanciu   —  duminică, 06 aprilie 2025

Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul celor de la Rapid, a izbucnit la adresa fanilor giuleșteni după deschiderea scorului semnată de Elvir Koljic în minutul 31 al derby-ului cu Dinamo, din etapa a treia a play-off-ului Superligii.

Tehnicianul giuleștenilor le-a gesticulat suporterilor că nu îi aude, făcând aluzie la faptul că fanii lui Dinamo s-au auzit mai tare în prima repriză.

Marius Șumudică după deschiderea de scor din Rapid - Dinamo / Foto: Ionuț Iordache GSP+26 Foto
Marius Șumudică după deschiderea de scor din Rapid - Dinamo / Foto: Ionuț Iordache GSP

Marius Șumudică, gesturi incredibile la adresa suporterilor Rapidului


Marius Șumudică s-a arătat nemulțumit de aportul scăzut adus de fanii giuleșteni în derby-ul de pe Arena Națională, cu Dinamo. În urma deschiderii scorului, tehnicianul Rapidului le-a cerut suportul fanilor, gesticulând că nu i-a auzit până în acel moment.

Fanii din brigăzile celor de la Rapid au început să intre pe stadion abia în minutul 14, după ce au protestat în startul confruntării, la fel cum o făcuseră și la partida cu Metalul Buzău.

Marius Șumudică a fost emoționat de gestul fanilor Rapidului de dinaintea meciului cu Dinamo

Fanii Rapidului au afișat un banner cu Marius Șumudică din vremea în care evolua ca jucător pentru giuleșteni, cu mesajul „No Șumi, no story”.


Tehnicianul Rapidului a fost vizibil emoționat de gestul fanilor și a fost surprins în lacrimi de către reporterii Gazetei Sporturilor.

+19 Foto
Bannerul afișat pentru Marius Șumudică / Foto: Ionuț Iordache GSP

După începerea meciului, Marius Șumudică a devenit un car de nervi. Tehnicianul giuleștenilor a fost vizibil iritat de cartonașul galben primit de Alex Dobre în urma unui fault.

După protestele vehemente ale antrenorului Rapidului, „centralul” Rareș Vidican s-a îndreptat către banca tehnică a giuleștenilor și i-a arătat cartonașul galben lui Marius Șumudică.

Ulterior, antrenorul Rapidului și-a îndreptat atenția către suporterii giuleșteni, cărora le-a reproșat lipsa de susținere din parcursul primei reprize.

Clasamentul din play-off:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.