Marta Vieira da Silva (39 de ani), fostul atacant de la echipa națională a Braziliei, are o carieră impresionantă, acesta deținând recordul de cele mai multe goluri la Campionatul Mondial, 17.
Marta a jucat timp de 22 de ani la echipa națională a Braziliei, în tot acest timp înregistrând 204 de partide pentru Selecao. A fost numită „Regina Fotbalului”.
Marta, carieră impresionantă la echipa națională
Marta a debutat pentru Brazilia în anul 2002, iar în august 2024 a jucat pentru ultima dată în tricoul galben.
Alături de Brazilia, Marta a câștigat Campionatul Mondial din anul 2007, atunci când a primit și singurul său Balon de Aur. Tot cu Marta atacant, echipa națională a cucerit și medaliile de argint la Jocurile Olimpice în anii 2004, 2008 și 2024.
119 goluria marcat Marta pentru Brazilia.
În anul 2007, pe lângă balonul de Aur, Marta a mai primit și Gheata de Aur, pentru cea mai bună marcatoare.
În perioada în care a jucat la echipa naționala, Marta a fost legitimată și la 10 echipe de club diferite.
Cariera Martei, de la Vasco da Gama la Orlando Pride
În anul 2000, fotbalista a ajuns la echipa Vasco da Gama, care a fost și prima formație de seniori pentru ea. După doar 2 ani, Marta a fost transferată la Santa Cruz, iar după 16 goluri marcate în 38 de meciuri a ajuns la Umea IK, unde a jucat până în 2008.
Aici, în cei 4 ani, aceasta a marcat 111 goluri în 103 partide jucate. Alături de formația suedeză a câștigat și trei ediții de Champions League, în anii 2004, 2007 și 2008.
Mai apoi, timp de doar un an a jucat pentru Los Angeles Sol, până în 2010, când a ajuns la Gold Pride. A marcat 19 goluri în 24 de meciuri.
27 de goluri și 38 de meciuria avut Marta pentru Tyreso
După scurte aventuri la Santos și Western New York Flash, Marta a ajuns la Tyreso, unde a mai câștigat încă o dată Champions League.
În perioada 2014-2017, fotbalista a jucat la Rosengord, până în a ajuns la Orlando Pride, unde joacă și în prezent. La această echipă, ea a reușit să marcheze 44 de goluri în cele 128 de partide disputate.
„Pele în fustă” l-a impresionat pe Neymar
La doar 21 de ani, ea a jucat în fața a 68.000 de spectatori la Jocurile Pan Americane, învingând echipa U20 a Statelor Unite. Atunci a fost momentul în care fanii și presa au început să o numească „Pele în fustă”.
După acel meci, însuși Pele a sunat-o pentru a o felicita pentru victorie, scrie olympics.com. Asta se întâmpla în 2007, iar patru ani mai târziu, și brazilianul Neymar a declarat că Marta este o fotbalistă de excepție.
„Este senzațională, spectaculoasă. Când este pe teren, pare că joacă un alt sport. Cred că este la fel de importantă pentru echipa feminină cum a fost Ronaldo pentru cea masculină”, a declarat Neymar despre Marta în 2011.
6trofee FIFA pentru „Jucătoarea Anului” a câștigat Marta
Opt ani mai târziu, Marta a devenit prima jucătoare din istorie care marca la cinci ediții diferite ale Cupei Mondiale, așa devenind și golghetera all-time a competiției, cu 17 goluri. La general, în fotbalul masculin și feminin, Miroslav Klose e pe locul 2 în topul marcatorilor de la CM, cu 16 goluri.
Marta și-a luat adio de la Brazilia la Jocurile Olimpice
La finalul celei de-a șasea și ultima ei Olimpiadă, la Paris, în anul 2024, Marta a confirmat acela a fost ultimul ei mare turneu pentru Brazilia.
„Aceasta a fost cu siguranță ultima mea participare la Jocurile Olimpice și mă îndoiesc că mă veți mai vedea jucând la următoarea Cupă Mondială sau la altă competiție oficială. Dar nu mă voi îndepărta niciodată de fotbal, asta e sigur.
Am jucat prima mea Olimpiadă la 18 ani. Acum sunt înconjurată de jucătoare foarte tinere și sper că toată lupta și toate sacrificiile prin care am trecut au netezit drumul pentru ele.
Privesc înapoi și îmi amintesc tot ce am făcut, am plecat de acasă la 14 ani, lăsându-mi familia în urmă, ca să-mi urmez visul de a juca fotbal – un sport care nu a fost mereu considerat potrivit pentru femei.
Astăzi lucrurile s-au schimbat mult și putem spune că este unul dintre cele mai populare sporturi, care continuă să crească. Nu pot simți altceva decât mândrie în acest moment”, a declarat aceasta.
Marta / Imago
{{text}}