Sporturi   •   Tenis   •   WTA CHARLESTON

Jessica Pegula a sărbătorit titlul de la Charleston, primul pe zgură, cu câinele ei, Maddie

Jessica Pegula, trofeul de la Charleston și cățelul Maddie Foto: Instagram/WTA
Jessica Pegula, trofeul de la Charleston și cățelul Maddie Foto: Instagram/WTA

Articol de Luminița Paul   —  luni, 07 aprilie 2025

Americanca Jessica Pegula (31 de ani, numărul 3 mondial) s-a impus în turneul WTA 500 de la Charleston într-o finală cu compatrioata Sofia Kenin (26 de ani, locul 34 WTA), 6-3, 7-5.

Prima finală sută la sută americană în turneul de la Charleston în trei decenii i-a revenit Jessicăi Pegula, favorita principală, care a avut de înfruntat un asalt puternic în setul secund al adversarei, Sofia Kenin.

Campioana de la Australian Open 2020 a avut 5-1 în partea secundă a partidei și și-a procurat trei mingi de set în game-ul de retur. Nu a convertit și nici nu a mai putut să obțină alta.

De partea cealaltă a fileului, Pegula s-a angajat într-o cursă fermă de recuperare: șase game-uri la rând și cupa multicoloră a ajuns în brațele ei în scurt timp. 6-3, 7-5 a fost scorul final al duelului care a durat puțin sub o oră și jumătate.


Jessica Pegula: „Abia acum mi-am dat seama cât de obosită eram””

Este primul trofeu pe zgură pentru Jessie, în singurul turneu care se mai dispută pe zgura verde, tipic americană. Ea a urcat un loc, până pe 3, reușind să revină pe cea mai bună poziție a carierei, atinsă în premieră pe 24 octombrie 2022.

„Abia acum mi-am dat seama cât de obosită eram”, a declarat Pegula la Tennis Channel la scurt timp după meci. „Ea a început să joace la un nivel înalt, au fost câteva game-uri din care nu am ieșit, nu am făcut break, nu mi-am ținut serviciul. A fost super vânt, condiții foarte dure. Dacă îți pierdeai concentrarea pentru o fracțiune de secundă sau nu-ți mai mișcai picioarele, totul oscila atât de repede. A fost la fel pentru amândouă însă", a adăugat ea.

Jessica Pegula în acțiune la Charleston Foto: Imago

„În setul al doilea, am vrut doar să-mi fac game-urile, ca să-mi iau avânt pentru setul al treilea”, a continuat Pegula. „Știam că îi pot face break, de asemenea. Sincer, nu credeam că o voi face de două ori, dar, din fericire, am putut juca un tenis bun", a conchis ea.

Lista jucătoarelor americane care au triumfat la Charleston este una ilustră, Rosie Casals, Chris Evert, Martina Navratilova, Tracy Austin, Serena Williams, Venus Williams, Sloane Stephens, Madison Keys and Danielle Collins, Jessica fiind ultima adăugire.

Jessica Pegula și atașamentul față de câini

Ea a sărbătorit triumful alături de cățelușa ei, un mini ciobănesc australian pe nume Maddie, notând pe Instagram că „Eu și Maddie am avut o săptămână grozavă”. Kim Clijsters, Donna Vekic, Madison Keys, Victoria Azarenka, Coco Gauff, Jennifer Brady, între alții, au felicitat-o pe Jessica.

De-a lungul timpului, Pegula a avut mai mulți câini. Anul acesta, în februarie, ea a semnat un parteneriat cu Maev, o firmă care comercializează hrană și suplimente alimentare pentru animale de companie.

Jessica Pegula a semnat un partneriat cu o firmă care produce hrană și suplimente pentru animale Foto: Maev

„Am văzut cu ochii mei cât de mult impact are nutriția asupra sănătății unui câine. Unul dintre câinii mei s-a confruntat cu probleme de sănătate și am încercat totul pentru a-l ajuta”, a declarat ea pentru Sports Illustrated.

Da, întotdeauna mi-au plăcut câinii! Când eram copil, aveam mereu în minte ce câini îmi doream. Mi-ar fi plăcut să învăț despre ei și nu numai, ci despre animale în general. La un moment dat, am vrut să fiu medic veterinar



Jessica Pegula

„Cu câțiva ani în urmă, am început chiar să prepar singură hrană crudă pentru că știam că este mai bună pentru ei, dar îmi lua mult timp și nu puteam ține pasul. După ce am pierdut un câine, mi-a devenit și mai clar - de ce aș face economie la ceva atât de important pentru sănătatea și longevitatea lor generală?”, a descris ea motivele pentru care a ales acest parteneriat.

VIDEO. Rezumatul finalei dintre Jessica Pegula și Sofia Kenin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.