Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul Rapidului, a povestit o întâmplare inedită, la câteva minute după ce giuleștenii au învins-o duminică pe Dinamo, scor 1-0, în a treia etapă din play-off.
Tehnicianul rapidiștilor susține că a vrut să lea dea trei zile libere jucătorilor, dar aceștia ar fi cerut să revină mai repede la antrenamente. Săpunaru, omul de legătură între jucători și antrenor, i-ar fi comunicat faptul că aceștia vor să revină de miercuri la antrenamente.
Marius Șumudică, dialog fabulos cu Pașcanu: „Mă tot claxona unul”
A1 de la Rapid susține că s-a întâlnit întâmplător în trafic cu Alexandru Pașcanu (26 de ani), fundașul central, iar cei doi au avut un schimb de replici inedit. Pe un ton glumeț, Pașcanu i-ar fi transmis lui Șumudică faptul că n-a mai văzut „așa tâmpiți de jucători”, aluzie la faptul că rapidiștii au renunțat la o zi în plus de odihnă.
„În nebunia mea, după victoria asta, am vrut să le dau liber până joi dimineață. Nu mai avem liber până la finalul campionatului. Am zis să se recreeze, unii voiau să plece acasă.
Mamă, au sărit de bucurie! M-am dus în cabină, la biroul meu de staff. După 5 minute vine Săpunaru și zice: «Nu, nu sunt de acord. Băieții vor să vină de miercuri la antrenament.»
Plec spre casă cu mașina, în dreapta mea, Pașcanu. Mă tot claxona unul. Mă uit – număr de Vaslui. Era Pașcanu. Las geamul jos, îl las și eu. Îmi zice: «N-am văzut jucători așa tâmpiți... să avem 3 zile libere și să vrem doar 2!»”, a explicat Șumudică, pentru fanatik.ro.
Șumudică n-are de gând să plece de la Rapid
În cadrul aceleiași intervenții, Șumudică a precizat că nu se gândește să plece de la Rapid. Acesta mai are contract un an cu formația giuleșteană și susține faptul că va pleca doar în cazul în care va fi dat afară.
„O spun răspicat. E interpretabil ce se spune. Eu nu voi pleca de la Rapid și nici nu-mi doresc să plec. Nu voi pleca niciodată, adică să fie decizia mea. Mai am un an de contract, clar. În momentul de față nu se pune problema și nu m-am gândit la așa ceva. Nici nu mă gândesc. Nu mi-am dorit nicio clipă să plec.
Sunt foarte multe lucruri. S-au întâmplat foarte multe lucruri. Voi spune motivele și tot ce a dus la unele insuccese. O să spun la sfârșit, o să aduc argumente. O să spun motivele care au dus la unele insuccese, chiar dacă o să rămân, chiar dacă nu o plec.
Nu vreau să ies din ecuație și să îmi creez un alibi. Și noi, staff-ul, mai greșim și jucătorii mai greșesc, dar a fost o presiune teribilă și multe lucruri create din interior”, a adăugat Șumudică.
{{text}}