Aproape 80 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite după ce acoperișul clubului de noapte „Jet Set” din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbușit în primele ore ale dimineții de marți.
Printre victimele decedate se numără și un popular cântăreț local, Rubby Pérez, care se afla pe scenă în momentul prăbușirii. Potrivit autorităților, printre cei prezenți la fața locului se aflau și un guvernator provincial, precum și fostul pitcher din MLB (liga profesionistă nord-americană de baseball), Octavio Dotel.
Nelsy Cruz, guvernatoarea provinciei nordice Monte Cristi, a declarat că președintele Luis Abinader urmărește îndeaproape situația. Cruz era sora fostului jucător de baseball Nelson Cruz, de șapte ori selecționat în MLB All-Star.
Doi sportivi au murit în tragedie din Republica Dominicană
Pe lângă Octavio Dotel, în dezastrul din Republica Dominicană a murit și sportivul Tony Blanco. Conform informațiilor, Dotel a decedat în drum spre un spital local, după ce a fost scos dintre dărâmături, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Național al Sportului.
Dotel, în vârstă de 51 de ani, a debutat în MLB la New York Mets în 1999 și a jucat până în 2013 pentru mai mult de 10 echipe. „Mă gândesc la oamenii noștri din Republica Dominicană”, a declarat Carlos Mendoza, managerul celor de la Mets, în cadrul unei conferințe de presă.
„Încă mai am membri ai familiei sub dărâmături și nu știm ce s-a întâmplat cu ei”, a declarat Pedro Martinez, jucător aflat în cel de-al 17-lea sezon în MLB, potrivit informațiilor publicate și de News.ro.
Mesaje disperate transmise prin megafon
Președintele Luis Abinader a scris pe platforma X că toate agențiile de salvare „lucrează neobosit” pentru a-i ajuta pe cei afectați. „Regretăm profund tragedia care a avut loc la clubul de noapte Jet Set. Am urmărit incidentul minut cu minut încă de când s-a produs”, a transmis acesta.
Între timp, un oficial dotat cu un megafon se afla în fața clubului și implora mulțimea adunată pentru a căuta prieteni și rude să facă loc ambulanțelor. „Vă rugăm să cooperați cu autoritățile. Scoatem oameni de sub dărâmături”, a strigat el.
{{text}}