Fotbal   •   Liga 2   •   FCU CRAIOVA

Adrian Mititelu primește încă o lovitură! FRF i-a dat ultimatum: ce urmează

Adrian Mititelu / Sursă foto: Facebook@ FCU 1948
Adrian Mititelu / Sursă foto: Facebook@ FCU 1948

Articol de Adrian Duţă   —  miercuri, 09 aprilie 2025

FCU Craiova riscă să fie depunctată și să primească interdicție la transferuri, din cauza unei datorii față de Dan Vasilică, fostul preparator fizic al echipei.

Comisia de Etică și Disciplină din cadrul FRF i-a dat ultimatum echipei lui Adrian Mititelu. Are termen până pe 30 aprilie să-i plătească restanțele salariale lui Vasilică. Datoria se ridică la 15.000 de euro.

FCU Craiova riscă depunctarea și interdicția la transferuri

FCU Craiova fost deja amendată cu 7.000 de lei de FRF pentru întârzierea plății către fostul angajat. Acum, riscă să primească interdicție la transferuri și să fie depunctată.


Acordă termen în data de 30.04.2025, ora 15:00, data la care debitorul FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA să prezinte dovada plății față de creditorul Vasilică Dumitru, conform Hotărârii nr. 297/CL/02.07.2024 pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”, a transmis FRF.

Adrian Mititelu a anunțat că vrea un restart la FCU Craiova

În ciuda riscului anunțat de FRF, Adrian Mititelu are planuri mari la FCU Craiova. Vrea să schimbe antrenorul și să aducă mai mulți jucători, pentru a ataca promovare în Superliga sezonul viitor. Anul acesta e ratat, oltenii sunt în play-out în Liga 2 și au ratat revenirea imediată în prima ligă.

„Facem un restart, o să mai plece câțiva jucători, încă 3-4, unora li se termină contractul și nu mai continuăm, au salarii foarte mari pentru situația noastră. Lui Padula, Achim, Răduț și Pop le dau drumul.Lucrăm la un plan pentru un restart, să sperăm că nu mai dam greș.


Și antrenor aducem, încercăm din nou, o luăm de la capăt și să sperăm că luăm decizii mai potrivite, am avut și ghinion mult, nu mai zic de arbitraje”, a declarat Adrian Mititelu, pentru GSP.ro.

Clasamentul din grupa A de play-out în Liga 2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.