Accidentat în ultimele minute ale partidei cu FCSB (3-3), când giuleștenii conduceau încă, portarul Marian Aioani (25 de ani) a ieșit de pe teren din cauza unei leziuni musculare și, folosindu-se de pauza competițională internă pentru meciurile naționalei, s-a refăcut la celebra vindecătoare Marijana Kovacevic, la Belgrad.
Refacere rapidă, dar a recidivat
Ar fi urmat să absenteze o lună cel puțin, dar Marijana i-a spus că mușchiul va rezista și este bun de joc, după cum a recunoscut și el. Și chiar dacă nu a apucat să facă decât două antrenamente, a fost titular imediat în campionat, la meciul cu Universitatea Craiova (1-2). În partida următoare, pe un teren greu, în Cupă, cu Metalul Buzău (3-0), Aioani a făcut parte din nou din formația de start.
Însă în timpul jocului, după o intervenție, el a acuzat iar niște probleme musculare, având nevoie de ajutorul echipei medicale. A rămas totuși pe teren până la sfârșit.
A fost o recidivă la vechea accidentare, astfel că nu a mai putut să intre cu Dinamo, când a fost înlocuit de Franz Stolz (24 de ani). Cel care, în premieră titular, s-a remarcat prin câteva intervenții, păstrând intactă poarta Rapidului la capătul unui meci câștigat cu 1-0.
Care i-a urcat pe vișinii un loc în play-off, ei fiind acum pe 5, la numai două puncte de U Cluj. Austriacul împrumutat de la Genoa, la schimb cu Siegrist, s-a revanșat astfel după gafa din derbyul cu roș-albaștrii, fiind lăudat de toți cei din staff și din conducere.
Stolz rămâne favorit și pentru jocul cu CFR
În această perioadă, Marian Aioani, profitând și de cele două zile libere de după victoria cu "câinii", dar și de programul echipei pentru etapa a 4-a din play-off, a fost iar la Belgrad, tot la Marijana Kovacevic, pentru o nouă sesiune de tratament.
A revenit ieri acasă și va reintra la pregătire, dar treptat, pentru a nu risca o altă accidentare. Pentru că acesta este pericolul unei recuperări foarte rapide, ca leziunile să nu se refacă complet, în profunzime, și să apară recidivele.
Surse apropiate echipei susțin că este foarte posibil ca el să nici nu fie forțat la următorul joc, care va avea loc luni, în Gruia, cu CFR Cluj. Și că tot Franz Stolz este favorit să apere și împotriva ardelenilor, după prestația cu Dinamo. Totul va depinde însă de cum se va simți Aioani în zilele următoare.
{{text}}