Personaj-adjectiv, excentric consacrat, cu mustața nebună și ceasurile topite, a fost cândva și portarul care plonja fără minge pe maidanele catalane. Gazeta continuă seria „Artă și Sport”, serial care scoate la suprafață legătura mai multor artiști cu sportul. Episodul de azi: Salvador Dali (1904-1989).
Salvador Dali s-a născut la începutul secolului trecut în Figueres, un orășel din Catalunia, fiind al doilea fiu al familiei: primul, numit tot Salvador, murise fix cu nouă luni înainte.
Salvador Dali: „Eu am fost versiunea perfectă”
Faptul că a primit același nume avea să-l marcheze profund, simțindu-se ca o copie, o fantomă a fratelui: la vârsta de 5 ani, părinții l-au dus la mormânt și i-au spus că e reîncarnarea acestuia,
„Ne asemănam ca două picături de apă, dar aveam reflecții diferite. El era poate o primă versiune concepută în spiritul absolut, dar prea puțin concretă. Eu am fost versiunea perfectă.”
– Salvador Dali, în autobiografia sa „The Secret Life of Salvador Dali” (1942)
Firea visătoare a moștenit-o de la mamă, imaginea tatălui fiind explicată ulterior ca o personalitate severă, autoritară, disciplinată. Felipa, mama viitorului pictor, i-a susținut fantezia și pasiunea pentru desenat, însă acesta a pierdut-o devreme, în adolescență, alt punct de cotitură în economia emoțională.
Dali desena obsesiv de mic, iar la 6 ani are parte și de primele cursuri: la 10 ani, unchiul său îi deschide orizonturile artistice, făcându-i cunoștință cu impresionismul francez.
Tot atunci, vizitează pentru prima dată Cadaque, loc de origine al familie și „casa spirituală”, care va apărea maniacal în operele sale.
A jucat fotbal cu legendele Barcelonei
Încă din copilărie, universul lui Dali se leagă de sport, în special de fotbal, fiind bun prieten cu doi viitori fotbaliști ai Barcelonei, Emili Sagi-Barba și Josep Samitier, cel din urmă legendă pentru catalani, cu 454 de apariții și 333 de goluri în tricoul blaugrana - a bifat 8 meciuri, pe final de carieră, în tricoul lui Real Madrid, urmând să antreneze la Ateltico.
Deși nu a practicat niciodată sportul de performanță, verile petrecute la Cadaques erau pe maidan, unde se spune ca Salvador Dali era un portar talentat, puțin excentric și teatral (vocile rele susțin că plonja dramatic, chiar și în lipsa balonului), în ton cu personalitatea sa - evita să alerge, dar îi plăcea să fie în centrul atenției.
Viitorul artist era fascinat de popularitatea și energia pe care sportul le proiecta, o expresie a forței colective, dar și formele de mitologie pe care fotbalul, de exemplu, le întreține cu povești: de la reveniri spectaculoase, la meciuri decise în ultimul minut, pasiune, onoare sau trădare.
„Nu există profesor suficient de competent să mă evalueze”
La 14 ani are prima expoziție în orașul de baștină, într-un teatru, iar la 17 se înscrie la Școala de Arte Frumoase din Madrid, loc în care debutează și cu șocul social, caracteristic ulterior: Dali a atras imediat atenția celorlalți elevi prin stilul vestimentar excentric, dandy, purtând monoclu și baston.
La Madrid devine prieten cu viitori mari artiști și intelectuali, precum Federico Garcia Lorca sau Luis Bunuel. Își câștigă reputația de „misfit” (inadaptat) și, în urma contestării mai multor profesori, este exmatriculat chiar înainte de examenul final: „Nu există niciun profesor suficient de competent să mă evalueze”, e una dintre replicile sale celebre.
„Eu o diferență semnificativă între mine și un om nebun. Nebunul crede că e întreg la minte, eu știu că sunt nebun”
Salvador Dali
Salvador Dali și vanitatea: „Avida Dollars”, anagrama suprarealiștilor
Un eveniment deosebit, având în vedere că decide să plece la Paris, unde are loc una din marile întâlniri, cea cu Pablo Picasso: în 1929, Dali intră în grupul suprarealiștilor, alături de figuri emblematice, ca Andre Breton sau Rene Magritte.
Relația cu acest grup nefiind de durată: refuzul de a critica public fascismul lui Franco, obsesia pentru succes - condamnată de Breton, numindu-l „Avida Dollars” (anagramă după numele său), dar și cultul personalității l-au făcut pe catalan să fie „excomunicat” din această mișcare.
„Exilul” american și faima: Hollywood, Hitchcock și Disney
Căsătorită cu poetul Paul Eluard, aventuri cu Max Ernst, Elena Ivanovna Diakonova (Gala) avea să-i dea universul - deja unul zdruncinat! - peste cap lui Salvador Dali.
Gala nu i-a devenit doar iubită, cât muză absolută: „În momentul în care am văzut-o, am știut că va fi stăpâna destinului meu”, povestea artistul.
Femeia care-l ține pe Dali în frâu, dar și-n teroare, fuge cu el în SUA odată cu întețirea celui de-al Doilea Război Mondial, așa-numitul „exil american”, unde pictorul a cunoscut succesul după care tânjea.
Suprarealistul care se războia cu burghezia avea să devină milionar, ba chiar o imagine comercială pentru succes: a început să lucreze cu studiourile de la Hollywood, cu Hitchcock, apoi cu Disney, cunoscând notorietatea globală. De la coperta revistei „Time” la reclame, campanii publicitare, decoruri de teatru, vitrine de magazine în New York - s-a angajat la aproape orice pentru bani.
Cum sponsorizezi o echipă de rugby cu o semnătură
În 1978, echipa de rugby GEiEG din Girona era în căutarea unui sprijin financiar pentru a-și continua activitate, iar ajutorul apare uneori din zone complet contraintuitive: o delegație l-a vizitat pe Dali și i-a oferit o minge de rugby semnată de jucători - impresionat, artistul le-a trimis înapoi o minge de rugby semnată de el.
Un an mai târziu, reprezentanții echipei au negociat cu Adidas pentru a schimba mingea semnată de Dali cu un echipament sportiv pentru tot lotul și o sponsorizare (foto).
Dali a fost de acord, punând condiția ca mingea să fie expusă doar în vitrinele magazinelor Adidas, nu comercializată ulterior. Ce a însemnat asta pentru club? Echipamente pentru două sezoane și 10.000 de franci francezi. Mingea există și azi în casa memorială a pictorului.
De la conferințe vorbite într-o limbă inventată, deliruri mistice, vanitatea dusă la paroxism, spectacole bizare, obsesii sexuale, auto-mitologizare dusă la extrem, paranoia, toate se închistează într-un personaj semnificativ pentru secolul trecut.
Ultimii ani sunt împânziți de izolare emoțională, declin fizic, delir (dacă se putea mai mult!?), Dali devenind un copil pierdut într-un muzeu care-i poartă numele. Conspiraționiștii susțin că ar fi fost otrăvit lent de îngrijitor, medicii că suferea de Parkinson și alte boli degenerative. Cert este că nici măcar moartea unui astfel de personaj nu putea dribla controversele.
Chiar și post mortem au existat scandaluri legate de falsuri, moșteniri, culminând chiar și cu o deshumare, în 2017, legată de un test de paternitate, care s-a dovedit a fi fals.
Dali moare pe 23 ianuarie 1989 de insuficiență cardiacă și este înmormântat sub podeau sălii centrale a muzeului din Figueres, sub o cupolă roșie.
{{text}}