Alexandru Cicâldău (27 ani) a câștigat procesul cu Konyaspor în urma datoriilor contractuale și va trebui să primească de la gruparea turcă suma de 232.000 euro.
Mijlocașul a evoluat pentru Konyaspor în sezonul 2023/2024, sub formă de împrumut de la Galatasaray. Pe lângă suma de 210.000, care provine din datorii contractuale, Cicâldău a fost somat de turci să plătească un impozit de 22.000 euro, însă a câștigat și acest proces, conform presei din Turcia.
Alexandru Cicâldău a avut câștig de cauză în fața celor de la Konyaspor
Așadar, Konyaspor este obligată să îi plătească mijlocașului, în prezent la Universitatea Craiova, un total de 232.000 euro. Până când datoria va fi plătită, gruparea turcă va avea o interdicție la transferuri timp de trei ani.
Alexandru Cicâldău avea un salariu anual de 805.000 euro la Konyaspor. Cum anumite plăți au întârziat, mijlocașul s-a decis să își facă dreptate în instanță, fapt pentru care a și câștigat. În momentul în care banii vor fi trimiși către fotbalistul Universității Craiova, interdicția va fi imediat ridicată.
Alexandru Cicâldău a avut parte de o accidentare groaznică în acest sezon
La revenirea în Bănie, Cicâldău și-a regăsit forma și a fost titular în majoritatea partidelor din Superligă. Mihai Rotaru l-a achiziționat în vară, de la Galatasaray, pentru 1,5 milioane de euro.
În meciul dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați, încheiat 2-1, din etapa 27 a sezonului regulat din Superligă, Cicâldău a fost înlocuit la pauză. Inițial, s-a crezut că este vorba doar despre accidentare ușoară, însă situația a fost mult mai rea. Mijlocașul a ajuns la operație și va rata restul sezonului.
„Tocmai ce am avut operația care a mers foarte bine și sunt recunoscător pentru asta! Sunt nerăbdător să revin pe teren și sunt foarte încrezător în ceea ce urmează pentru mine! Mulțumesc pentru sprijinul vostru”, a transmis Alexandru Cicâldău pe rețelele de socializare, la acea vreme.
Alexandru Cicâldău / Foto: InstagramÎn sezonul curent, Cicâldău a jucat 13 meciuri în Superligă și a marcat 3 goluri. A mai evoluat și în două partide de Cupa României. Cicâldău este cotat în acest moment la 2,5 milioane de euro de către site-urile de specialitate.
{{text}}