Marius Avram, fost arbitru român, a analizat prestația lui Istvan Kovacs de la ultimul meci condus în cupele europene și a dat verdictul la cele mai controversate faze care au fost de interpretat.
Istvan Kovacs a fost joi seara la „centru” la partida din turul sferturilor de finală din Europa League, dintre Rangers și Athletic Bilbao, încheiată cu scorul de 0-0. Românul a avut o evoluție care a fost contestată, Keith Hackett, fost arbitru FIFA, spunând chiar că duelul ar putea fi ultimul pentru „centralul” din Carei în acest sezon european, având în vedere greșelile făcute.
Avram susține, la rândul lui, că nu este exclus ca UEFA să nu îl mai trimită pe Kovacs la alte meciuri în perioada următoare.
Marius Avram a pus sub lupa lui evoluția lui Istvan Kovacs
Istvan Kovacs a fost întors de VAR-ul Cătălin Popa în două rânduri, pentru a-și revizui deciziile. În minutul 12 al partidei de pe „Ibrox”, Kovacs a arătat doar galben, dar a fost chemat la margine și ulterior i-a arătat cartonașul roșu lui Propper.
Kovacs a avut din nou de judecat o fază grea în minutul 80, când Alex Berenguer a marcat, dar reușita nu a fost validată, pentru semnalizarea unei poziții neregulamentare. În VAR s-a analizat faza, iar Kovacs a fost chemat la margine de Cătălin Popa pentru a revedea și a dicta penalty.
Marius Avram a analizat cele mai încinse faze din meci și a vorbit pe seama deciziilor luate de Kovacs, spunând că nu este exclus ca UEFA să țină cont de greșelile făcute în Scoția și să nu îl mai trimită în viitor la alte partide.
„Pot să spun foarte clar, decizia corectă este de cartonaș roșu. Am văzut pe reluări, iar cea concludentă a fost cea cu încetinitorul. Arbitrul trebuie să se uite la mai multe elemente, iar în urma pozei făcute de Kovacs în mintea lui, fundașul nu avea timp să ajungă la atacant. Decizia corectă este cartonaș roșu.
E o fază de dublă analiză, dacă a fost sau nu în interiorul careului. Sunt convins că la această fază a fost cu privirea în jos pentru a vedea dacă este pe linia careului.
Da, se scade nota, pentru faze de acest gen se scade nota. Dacă este o fază pe care omenește nu poți să o vezi, atunci nu se scade, însă la această fază trebuie scăzută nota.
Vorbim despre o greșeală a arbitrului asistent (n.r. la al doilea gol), care ar fi trebuit să sancționeze ofsaidul înainte să se marcheze. Da, mâna o are întinsă în lateral și este clar contactul. Din păcat, Istvan nu a surprins această fază.
(n.r. Ar putea să nu mai fie delegat Kovacs de UEFA la vreun meci important?) Este posibil, pentru că sunt două greșeli importante.
Dacă la prima Istvan trebuia să vadă el, eu consider că la a doua fază este o greșeală foarte mare a arbitrului asistent și UEFA nu acceptă acest lucru. E posibil, în general UEFA analizează tot sezonul unui arbitru, dar nu se știe”, a spus Marius Avram, citat de digisport.ro.
Istvan Kovacs în Rangers - Athletic Club // foto: Guliver/gettyimagesIntervenția VAR i-a permis arbitrului o a doua privire pentru a lua decizia corectă, schimbând pe bună dreptate cartonașul galben arătat inițial. Dar UEFA aplică un regim strict în ceea ce privește performanța arbitrilor.Oficialii din categoria Elite sunt cei mai buni arbitri din țara lor. Dacă unul delegat la un joc din cupele europene greșește o decizie-cheie într-un incident major, atunci este puțin probabil să primească o altă delegare pentru restul sezonului
- Keith Hackett, fost arbitru englez
{{text}}