Andrei Ionuț Radu a reușit o revenire spectaculoasă în Serie A odată cu transferul la Venezia. Portarul român de 27 de ani nu a încasat decât șase goluri în opt partide de la debutul pentru penultima clasată, având și cea mai mare medie a notelor acordate de Gazzetta dello Sport în respectiva perioadă!
6,62 a adunat goalkeeperul pus pe liber în iarnă de Inter în perioada în care a fost integralist la echipa pregătită de Eusebio Di Francesco. GSP.ro a luat în calcul evoluțiile tuturor portarilor care au prins minute de când „tricolorul” a reintrat în circuit.
Numai portarii Padelli (Udinese) și Paleari (Torino) au mai mult (7), primul evoluând în doar cinci meciuri, celălalt într-o singură ocazie, la fel ca Duvan Zapata (Torino, 6,78), cu mențiunea că atacantul columbian s-a accidentat grav în etapa a șaptea, de pe Giuseppe Meazza, cu Inter.
Ionuț Radu a „încuiat” poarta cu Napoli, Atalanta și Lazio!
Ionuț Radu a reușit să închidă în trei partide buturile arancio-nero-verdi și contra căror adversari: Lazio, câștigătoarea grupei de Europa League, Atalanta, deținătoarea Euripa League și Napoli, echipa care a stat cele mai multe runde în fruntea Serie A. Toate meciurile s-au terminat cu scorul de 0-0.
32 de parade a avut portarul român în cele 720 de minute în care a apărat la Venezia, după ce titularul Filip Stankovic a suferit o gravă accidentare și Di Francesco i l-a preferat finlandezului Jesse Joronen.
Ionuț Radu, cu mingea în brațe/ foto: Imago ImagesMă bucur că a început să joace Ionuţ Radu. A făcut-o bine. Să vedem dacă rămâne la Venezia sau pleacă. L-am urmărit de la începutul campaniei. E în vederile mele
Leontin Toader, antrenorul cu portarii la naționala României, pentru as.ro
Dacă luăm în considerație performanțele portarilor din ultimele opt runde din Serie A care au fost integraliști în acest interval, constatăm că numai unul îl depășește pe Radu. Este vorba despre Mile Svilar, sârbul care nu a scos decât de ori balonul din plasă, într-o serie în care Roma lui Claudio Ranieri a înregistrat șapte victorii și un egal!
Chiar și Yann Sommer, portarul campioanei și echipei cu cea mai ermetică defensivă din Serie A, are mai multe goluri primite (7), în condițiile în care a lipsit în două partide (a avut un deget fracturat). La fel, Sergej Milinkovic-Savic (Torino, 9), David De Gea (Fiorentina, 9), Lukasz Skorupski (Bologna, 7, cu un meci în minus).
Mai puține goluri decât portarul care a mai jucat în Serie A la Inter, Genoa și Cremonese are și Marco Carnesecchi (Atalanta), dar fotbalistul nerazzurro a absentat în două dueluri, din cauza unei accidentări la adductori.
{{text}}