Răzvan Marin a prins sâmbătă seară, în meciul pierdut de Cagliari, pe Giuseppe Meazza (1-3), împotriva lui Inter, cele mai multe minute din ultimele trei luni. Chiar dacă nu a ieșit mai deloc în evidență, mijlocașul de 28 de ani a ținut să posteze un mesaj pe Instagram pentru suporterii echipei rossoblu.
„Suntem aproape de obiectivul nostru, dar știm că nimic nu este decis încă. Mulțumim tuturor fanilor care ne susțin în fiecare zi! Forza Casteddu", a scris internaționalul român. Cele două fraze au atras peste 4.200 de aprecieri din partea tifosilor sarzi.
„Marin este tehnic, dar el nu a dat niciun semn al revoluției”
La Gazzetta dello Sport l-a notat cu 5,5 și a comentat că „Putea fi unul care să schimbe muzica din teren. Mijloace tehnice are, dar intrarea sa pe teren a trecut aproape neobservată. Niciun semn al unei revoluții”.
Pe aceeași linie s-a situat agenția Cagliari24news: „Marin a fost introdus în locul lui Makoumbou pentru a revigora mijlocul, dar n-a reușit să dea deloc semne de viață”.
Calcio Casteddu i-a dat tot 5,5 și a sesizat că „Marin nu a putut să facă diferența, după ce Nicola l-a aruncat în luptă pentru a accelera jocul. N-a găsit mijloacele pentru a rupe echlibrul adversarului și n-a avut impact asupra ritmului partidei de la Milano”.
Răzvan Marin are trei goluri și două pase decisive în 29 de meciuri la Cagliari în acest sezon / Foto: ImagoRăzvan Marin a jucat doar 98 de minute în ultimele trei luni!
Răzvan mai are contract cu Cagliari până pe 30 iunie 2026, dar este profund nemulțumit de statutul pe care i-l rezervă Davide Nicola în 2025. De la meciul de-acum cinci luni în care a privit de pe margine tot jocul cu Lazio, Marin nu a prins decât 4 prezențe în primul unsprezece.
Cu Genoa, cu Verona (schimbat la pauză), cu Fiorentina și Torino. E drept că în unele dintre aceste situații nici nu s-a făcut remarcat, uneori a jucat slab, oferind doar un assist.
Până sîmbătă, Răzvan Marin avea trei meciuri ca rezervă neutilizată în cele mai recente patru etape și bifase doar 16 minute jucate, în finalul deplasării cu Roma (0-1).
Niciodată în cele cinci stagiuni de când evoluează în Serie A, trei la Cagliari și două la Empoli, nu i s-a întâmplat în atâtea rânduri să nu participe deloc la un meci atunci când a fost disponibil (fără să aibă o accidentare, problemă medicală ori suspendare).
{{text}}