Liderul clasamentului general din Formula 1, Lando Norris, a declarat după ce a terminat pe locul trei în Marele Premiu al Bahrainului că nu se simte deloc confortabil la volanul monopostului MCL39 și că acesta este principalul motiv pentru care nu obține rezultatele așteptate.
Britanicul a câștigat prima cursă a sezonului, în Australia, după care a înregistrat două locuri doi și un loc trei - în China, Japonia și Bahrain. În două dintre aceste curse, victoria a fost obținută de coechipierul său, Oscar Piastri, care s-a apropiat la doar trei puncte de Norris în lupta pentru titlul mondial.
Lando Norris surprinde: „Nu mă simt deloc confortabil în McLaren”
Piastri a fost practic de neatins pe circuitul „Sakhir” în ziua precedentă, stabilind cel mai bun timp în două din cele trei sesiuni de antrenamente, apoi obținând pole position-ul și victoria în cursă.
Între timp, Norris a pornit de pe locul șase după o eroare în calificări, iar în cursă a întâmpinat dificultăți în depășirea lui Charles Leclerc, nereușind ulterior să-l învingă pe George Russell pentru locul doi.
„De fiecare dată când făceam ceva bun, făceam și două lucruri greșit. Mă autosabotam, împiedicându-mă să progresez. Mi-aș dori să știu ce pot face pentru a mă adapta mai bine la mașină. Când ești atlet, când ești pilot, orice ai fi, pur și simplu știi când lucrurile merg bine, când ești încrezător, când te simți confortabil. Sunt sigur că am tot ce-mi trebuie, nu am nicio îndoială. Dar ceva nu funcționează între mine și mașină.
Lando Norris / Foto: ImagoNu reușesc să fac nici măcar un tur așa cum făceam anul trecut. Atunci știam ce se va întâmpla cu mașina în fiecare curbă, simțeam că o controlez complet. Anul acesta, senzația este complet opusă. Chiar și în Australia, deși am câștigat, nu m-am simțit confortabil, nu m-am simțit încrezător niciun moment. Mașina a fost pur și simplu mega și asta mă ajută să ies din multe probleme momentan. Dar nu sunt nici pe departe la potențialul meu maxim, ceea ce este dureros de admis”, a declarat Norris, potrivit sportal.bg.
{{text}}