Sporturi   •   Tenis   •   BMW OPEN

Un adolescent blond, cu tată din Chile și mamă din Lituania, a făcut spectacol pe zgura din Munchen » Recordul și celebrarea exuberantă a jucătorului născut în 2008

Diego Dedura-Palomero/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  marţi, 15 aprilie 2025

Diego Dedura-Palomero (17 ani, 549 ATP) a devenit primul jucător născut în anul 2008 care obține o victorie pe tabloul principal al unui turneu ATP. În primul tur de la BMW Open, tenismenul german îl conducea pe Denis Shapovalov cu 7-6 (5), 3-0, când acesta a fost nevoit să abandoneze.

Cu tată din Chile și mamă din Lituania, Diego Dedura-Palomero a crescut în Germania, fiind antrenat de părinții săi. La Munchen, neamțul câștigase un tur de calificare, însă îl pierduse pe al doilea, astfel că a rămas pe lista lucky-loserilor.

În calitate de lucky-loser, Diego Dedura-Palomero a sărbătorit victoria într-un mod unic

După o lungă perioadă de așteptare, Gael Monfils s-a retras de la turneu, iar Dedura-Palomero a intrat pe tabloul principal. Adolescentul în vârstă de 17 ani a evoluat excelent în fața lui Denis Shapovalov și, după 49 de minute, și-a adjudecat primul set: 7-6 (2).


Dedura-Palomero a început bine setul secund și conducea cu 3-0, înainte ca jucătorul canadian să ceară un time-out medical și să decidă să abandoneze.

„Am avut ghinion pentru că erau 3 lucky loseri în fața mea care au intrat. Eu eram al 4-lea. Apoi Monfils s-a retras, m-a îmbrățișat și a fost foarte cumsecade. Așa am intrat. Deja eram plin de adrenalină. Unele lucruri în viață nu le poți controla. Am avut un sentiment că pot câștiga”, a declarat numărul 549 mondial după prima victorie a sa pe tabloul principal al unui turneu ATP.

Dedura-Palomero a dat mâna cu Shapovalov și apoi a început să strige și să celebreze victoria. Tânărul blond a desenat o cruce pe zgura terenului și s-a așezat pe spate, spre uimirea fanilor prezenți în arenă.

Gestul acestuia a fost aprig dezbătut în mediul online. „Sunt destul de religios. Dumnezeu m-a ajutat puțin să câștig. M-am rugat timp de 5 minute înainte de meci. Am luat puterea Lui cu mine pe teren”, a afirmat Dedura-Palomero, citat de Bild.


Diego Dedura-Palomero, primul jucător născut în 2008 care obține o victorie pe tabloul principal

Datorită succesului din „șaisprezecimi”, tenismenul care vorbește germană, spaniolă, lituaniană și engleză a devenit primul jucător născut în anul 2008 care obține un succes pe tabloul principal al unui turneu ATP.

De-a lungul anilor, performanța de a fi deschizătorul de drum al unei generații a fost reușită de sportivi precum Nick Kyrgios, Alexander Zverev, Jannik Sinner, Carlos Alcaraz sau Joao Fonseca.

O coincidență remarcabilă este că primul tenismen născut în 1999, care a obținut o victorie pe tabloul principal al unui turneu ATP a fost chiar Denis Shapovalov. Se întâmpla în iulie 2016, la Rogers Cup, când canadianul l-a învins cu 7-6 (2), 3-6, 6-3 pe Kyrgios.

Nu pot să descriu în cuvinte, sunt atât de fericit acum încât e o nebunie. Mi-am spus mie însumi să mă distrez și să mă bucur de atmosferă. E o nebunie. Vreau să îi mulțumesc mamei mele, care privește de-acasă, și fratelui meu



- Diego Dedura-Palomero

În optimile de finală ale BMW Open, Diego Dedura-Palomero îl va întâlni pe belgianul Zizou Bergs (25 de ani, 50 ATP).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.