International   •   Campionate   •   ITALIA

„Mutările de șahist” ale lui Chivu la Parma » Diferențele mari remarcate de italieni față de „gestiunea Pecchia”!

Cristi Chivu, lăudat după Fiorentina - Parma 0-0. A obținut opt puncte în șapte meciuri / foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 16 aprilie 2025

În doar două luni ca antrenor la Parma, Cristi Chivu a făcut schimbări numerice și tactice în toate compartimentele. Și a reușit să scadă cu o unitate media golurilor primite, recuperând teren foarte important față de contracandidatele la evitarea retrogradării.

Gazzetta dello Sport a prezentat astăzi în pagina a 36-a un articol cu titlul „Parma, ce apărare! Marea noutate adusă de Chivu”, în care cotidianul roz remarcă siguranța defensivă, echilibrul și eficiențat squadrei gialloblu după demiterea lui Fabio Pecchia.

De la 1,8 la 0,85 goluri primite în medie pe meci!

În 25 de meciuri cu vechiul tehnician pe bancă, „cruciații” au încasat 45 de goluri (1,8 în medie pe meci), în timp ce în cele 7 meciuri cu Chivu au primit doar 6 (medie 0,85).


Reversul medaliei e statistica ofensivă: cu Pecchia, Parma a avut 45 de goluri marcate (1,2 pe meci), cu Chivu, nou promovata a reușit 7 goluri (un gol în medie).

„Răsturnarea de situație este clară și, cu cele 8 puncte câștigate de antrenorul român (o victorie, cinci remize și un eșec), Parma arată acum mai multă încredere în lupta pentru salvare”, a remarcat cotidianul roz.

Fabio Capello l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru evoluțiile lui Parma. FOTO: Imago

„Chivu a mutat câțiva pioni pe tabla de șah, demonstrând că fotbalul este mai presus de toate un joc al echilibrului și nu doar o căutare obsesivă a spectacolului. De la lejeritatea lui Pecchia, Parma a trecut la concretețea lui Chivu.


„Căpitanul polivalent Delprato intră și în foc pentru Chivu!”

Anterior schimbării de bancă tehnică, naivitatea echipei era explicată prin tinerețea jucătorilor, acum, în schimb, Chivu le cere elevilor săi un pas înainte, o mai mare maturitate în gestionarea meciului și, logic, mai multă prudență.

Comparația diferenței de puncte ale Parmei de la momentul înlocuirii cu Fabio Pecchia cu Cristi Chivu la Parma

Un atacant în minus și un mijlocaș mai mult: aceasta a fost mutarea care a transformat Parma. Și apoi, mereu cu foarte multă grijă să nu creeze confuzie în mintea jucătorilor. În plus, s-a dovedit o mutarea esențială trecerea de la o defensivă cu patru la una cu cinci oameni”.

Italienii au dat drept cel mai elocvent exemplu pentru transformarea rapidă și evidentă a Parmei situația lui Enrico Delprato. „Căpitanul intră și în foc pentru Chivu. Pentru el există doar Parma și salvarea ce trebuie obținută, obiectivul ce trebuie atins”.

Delprato a jucat mai întâi fundaș dreapta într-o apărare cu patru, apoi stoper dreapta într-un sistem de cinci, și duminică, la Florența, avansat în flancul drept în 5-3-2.

Enrico e tipul de jucător polivalent (în acest campionat a jucat și portar la Napoli, după eliminarea lui Suzuki!), iar spiritul său de sacrificiu se dovedește decisiv, devenind un exemplu pentru toți colegii săi gialloblu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.