Dublul campion mondial de Formula 1, Fernando Alonso, va concura cu un nou design al căștii în Marele Premiu al Arabiei Saudite, programat în acest weekend.
Noua schemă de culori și conceptul grafic sunt realizate de câștigătoarea unui concurs național organizat de compania petrolieră Aramco, sponsor principal al echipei Aston Martin.
Cască specială pentru Alonso în Arabia Saudită
Câștigătoarea este artista Sarah Turkestani, care deține un studio chiar în Jeddah, conform sportal.bg.
Potrivit informațiilor furnizate de Aston Martin, imaginea deșertului creată de Turkestani i-a plăcut foarte mult lui Alonso, care a declarat că designul îi amintește de participarea sa la Raliul Dakar.
Marele Premiu al Arabiei Saudite reprezintă a cincea etapă a sezonului 2025 și va avea loc pe Jeddah Corniche Circuit. Prima cursă pe acest traseu a avut loc în 2021.
Circuitul stradal are o lungime de 6.174 metri, iar piloții trebuie să parcurgă 50 de tururi pentru a încheia cursa. Cel mai rapid tur a fost stabilit de Lewis Hamilton în 2021, cu timpul de 1:30.734.
Cine transmite la TV cursa din Arabia Saudită
Sezonul 2025 de Formula 1 a debutat în weekendul 14-16 martie și cuprinde 24 de curse. A cincea etapă, cea din Arabia Saudită, va avea loc duminică, 20 aprilie, de la ora 20:00 (ora României), și va fi transmisă pe Antena 3 CNN și în AntenaPLAY.
Programul complet al weekendului:
Vineri, 18 aprilie
16:30 – Prima sesiune de antrenamente
20:00 – A doua sesiune de antrenamente
Sâmbătă, 19 aprilie
16:30 – A treia sesiune de antrenamente
19:45 – Studio premergător calificărilor
20:00 – Calificările pentru Marele Premiu al Arabiei Saudite
Duminică, 20 aprilie
19:45 – Emisiune specială de pregătire, în studio
20:00 – Cursa Marelui Premiu al Arabiei Saudite
Cum arată clasamentul piloților în acest moment:
Lando Norris - 77 puncte
Oscar Piastri - 74
Max Verstappen - 69
George Russell - 63
Charles Leclerc - 32
Kimi Antonelli - 30
Lewis Hamilton - 25
Alex Albon - 18
Esteban Ocon - 14
Lance Stroll - 10
Pierre Gasly - 6
Nico Hulkenberg - 6
Oliver Bearman - 6
Yuki Tsunoda - 5
Isack Hadjar - 4
Carlos Sainz - 1
Fernando Alonso - 0
Liam Lawson - 0
Jack Doohan - 0
Gabriel Bortoleto - 0
{{text}}