Criticile dure ale lui Pedro Acosta la adresa KTM, după Marele Premiu de la Losail, Qatar, au fost interpretate ca un avertisment că noua vedetă MotoGP este și mai aproape de a părăsi echipa. Se presupune că Acosta și-a pierdut deja încrederea că echipa va ieși din criza financiară și că își va recăpăta stabilitatea pentru a fi un jucător important în campionatul mondial.
„Trebuie să analizați, să faceți teste și simulări, să existe PDF-uri, prezentări PowerPoint sau orice altceva este necesar", s-a adresat Acosta, furios, echipei sale în Qatar, unde a terminat pe locul 7 în sprint și pe 8 în cursa principală.
Pedro Acosta, cale liberă către Honda
Anul trecut, zvonurile despre viitorul lui Acosta îl legau în principal de Ducati, dar acum se pare că Honda ar fi echipa care și-ar putea asigura semnătura acestuia.
Gigantul japonez are capacitatea financiară, timpul și ambiția de a reveni în topul MotoGP, iar Acosta ar putea fi pilotul potrivit pentru un nou proiect. Potrivit unor surse apropiate companiei, japonezii îl văd pe spaniol ca pe „noul Marc Marquez", cu care Honda se poate lupta din nou în vârful ierarhiei.
Născut pe 25 mai 2004, Acosta este considerat cel mai talentat „rider” din generația sa. A câștigat titluri mondiale atât la Moto3, cât și la Moto2, fiind agrenat în clasa regină de la începutul lui 2024, trecându-și în palmares 5 podiumuri și un pole-position, terminând al 6-lea în ierarhia din 2024.
Cum arată ierarhia piloților în MotoGP:
Marc Marquez - 123 puncte
Alex Marquez - 106
Francesco Bagnaia - 97
Franco Morbidelli - 78
Fabio Di Giannantonio - 48
Johann Zarco - 38
Marco Bezzecchi - 32
Fabio Quartararo - 30
Ai Ogura - 29
Luca Marini - 26
Pedro Acosta - 24
Brad Binder - 22
Enea Bastianini - 21
Fermin Aldeguer - 20
Jack Miller - 19
Alex Rins - 14
Joan Mir - 10
Maverick Vinales - 8
Raul Fernandez - 5
Augusto Fernandez - 3
Miguel Oliveira - 2
Lorenzo Savadori - 1
Somkiat Chantra - 0
Jorge Martin - 0
Ierarhia pe echipe:
Ducati - 220 puncte
Gresini Racing - 126
VR46 Racing - 126
Red Bull KTM - 46
Yamaha - 44
Honda LCR - 38
Honda HRC - 36
Trackhouse Racing MotoGP - 34
Aprilia - 33
KTM Tech3 - 29
Pramac - 24
{{text}}