Nervii au fost întinși la maxim în pauza meciului dintre Real Madrid și Arsenal, returul din sferturile Ligii Campionilor. Dani Carvajal (33 de ani) și Bukayo Saka (23) s-au încăierat imediat după finalul primei părți.
Madrilenii au fost foarte nervoși la pauza meciului, după o primă repriză în care gazdele nu au reușit să trimită niciun șut pe poarta lui David Raya, iar „tunarii” au fost mai periculoși. Bukayo Saka a ratat un penalty, dar și alte două ocazii.
GALERIE FOTO. Dani Carvajal și Bukayo Saka au fost aproape de bătaie la pauza meciului Real Madrid - Arsenal
Accidentat pe termen lung în luna octombrie, Dani Carvajal nu a fost disponibil pentru acest meci, însă și-a încurajat coechipierii de pe marginea terenului.
Fundașul spaniol l-a așteptat pe Saka în drumul spre tunel și i-a adresat mai multe cuvinte. Fotbalistul englez a ascultat de a avut de zis fotbalistul gazdelor, apoi a zâmbit, însă nu a făcut decât să îl enerveze și mai tare pe Carvajal.
Fundașul a devenit tot mai agresiv și l-a luat de gât pe Saka, care a ripostat cu o împinsătură. În cele din urmă, cei doi au fost despărțiți de colegi și au luat-o spre tunel.
La pauză se intrase cu tabela imaculată, scor 0-0. Chiar Saka a deschis scorul pe Santiago Bernabeu, în minutul 65, cu o „scăriță”. La acțiunea imediat următoare, Saliba a greșit, i-a pus mingea pe tavă lui Vinicius Junior pentru un gol cu poarta goală.
{{text}}