Situația la FC Voluntari e tot mai tensionată. Echipa de pe locul 6 în play-off se confruntă cu mai multe probleme interne. Ieri a avut loc un nou episod: jucătorii au refuzat să intre în cantonament.
UPDATE ora 14:00: Jucătorii de la FC Voluntari au consimțit până la urmă să intre în cantonament, după lungi parlamentări cu antrenorul. Deși amenințase că vine să facă ordine, „Comandantul” Gigi Nețoiu n-a mai ajuns la echipă.
Cu președintele Gigi Nețoiu și antrenorul Mihai Iosif cu gândul la plecare, după cum a anunțat Gazeta Sporturilor, FC Voluntari are o misiune aproape imposibilă în a prinde promovarea. Iar jucătorii sunt tot mai nemulțumiți din cauza restanțelor financiare.
Un nou scandal la FC Voluntari: jucătorii nu au vrut să intre în cantonament
FC Voluntari are meci pe 18 aprilie cu Metaloglobus, iar Mihai Iosif a vrut să-i bage de miercuri pe jucători în cantonament, de la ora 11:00, dar s-a lovit de refuzul acestora. Iar fotbaliștii au plecat acasă. Aceștia sunt nemulțumiți din cauza restanțelor financiare. Potrivit unor surse autorizate din cadrul echipei, în prezent jucătorii nu și-au primit salariile de trei luni.
Gigi Nețoiu vine la echipă
Din informațiile Gazetei Sporturilor, Gigi Nețoiu a intervenit și i-ar fi amenințat pe jucători pentru a-i face să intre în cantonament.
Iar azi e așteptat la echipă în jurul orei 11:00. Omul de afaceri e extrem de deranjat de atitudinea elevilor lui Mihai Iosif și e determinat să ia măsuri drastice.
Probleme mari la FC Voluntari
Gigi Nețoiu, revenit în fotbal în iarnă, e decis să renunțe la proiectul FC Voluntari. Urma ca după meciul cu FC Argeș, de marți, să susțină o conferință de presă, dar nu a mai ajuns la stadion.
„Cred că pentru domnul Nețoiu ați venit. A fost un trafic infernal și nu a putut să ajungă. Nu am avut nicio discuție despre ce urma să anunțe. Noi suntem în cantonament de două zile. Cred că sunt zvonuri, nu sunt problemele mele. Mă vedeți că mi-am dat demisia? Când mi-o dau, dacă mi-o dau, voi anunța pe toată lumea”, a spus antrenorul Mihai Iosif după meciul cu FC Argeș, terminat 0-0.
{{text}}