Duelul dintre FCSB și Rapid nu se duce doar pe teren, ci și la TV, în declarații. Acum, Mihai Stoica a venit cu o replică acidă pentru Marius Șumudică.
Oficialul roș-albaștrilor s-a arătat deranjat de faptul că Marius Șumudică a susținut că FCSB îl suspectează că joacă pentru a apăra interesele celor de la CFR Cluj, astfel încât rivala să nu devină din nou campioană. Și a venit cu o replică dură pentru antrenorul Rapidului.
Mihai Stoica, replică pentru Marius Șumudică: „Minciună gogonată!”
„Ca Charalambous să-şi prezinte scuzele... A spus că nu e mincinos, dar tocmai a spus o minciună gogonată! Păi Charalambous n-a spus nimic!
Să iasă ăsta care nu minte niciodată și care vorbește despre el la persoana a III-a și să ne arate o declaraţie video, deși admit și audio, a unei persoane de la FCSB care spune că Şumudică a jucat pentru CFR Cluj. Atât! Cum să te scuzi pentru ceva ce n-a spus? Charalambous nu a spus așa ceva!
Eu când aud oameni că vorbesc despre ei la persoana a III-a, am o mare mare mare problemă. Dar, în fine...
Charalambous nu a zis nimic! Şi dacă i-ar fi spus ceva lui Charalambous, era o glumă. Șumudică a spus că va arbitra play-off-ul. Tradu asta! El a zis. Dar nimeni nu se gândea că Rapid nu va juca pentru interesele proprii. Locul 4 duce în cupele europene. Nu-şi refuza participarea în cupele europene pentru ca noi să nu luăm titlul”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.
înainte de meci, Tachtsidis vorbea cu Charalambous pe FaceTime, pe teren. Sunt prieteni, ciprioți, nu știu ce... și a venit la mine și mi-a arătat telefonul. I-am zis: 'Băi, ține minte ce-ți zic acum, o să vezi după meci că nu joc pentru CFR! Să nu mai zici niciodată că joc pentru CFR și o să vezi după meci că nu e așa. Ține minte ce-ți spun!'.
- Marius Șumudică
{{text}}