International   •   Liga Campionilor   •   REAL MADRID - ARSENAL 1-2

Și eliminată, și cu jucătorul suspendat PATRU meciuri?! Real Madrid a mai primit o veste proastă

+10 Foto
Saka a ripostat după ce Carvajal l-a apucat de gât

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 17 aprilie 2025

Real Madrid nu doar că a fost eliminată de Arsenal, ba mai și riscă să înceapă următorul sezon al Ligii Campionilor fără un om de bază, cu fundașul dreapta Dani Carvajal în pericol de suspendare.

Dani Carvajal n-a mai jucat de la începutul lunii octombrie, atunci când a suferit o accidentare gravă: ruptură a ligamentului încrucișat anterior, ruptură a ligamentului colateral lateral și ruptură a tendonului popliteu ale genunchiului drept.

În convalescență, fundașul dreapta campion european cu naționala Spaniei nu a făcut parte din lotul lui Real Madrid pentru sfertul de Liga Campionilor cu Arsenal, dar chiar și așa a apărut într-o zonă rezervată fotbaliștilor și celor din staff-urile tehnice!

S-a întâmplat la pauza meciului de miercuri seara, când Carvajal, îmbrăcat în civil, l-a așteptat pe Bukayo Saka, șeptarul lui Arsenal, care se îndrepta către tunel.


Și eliminată, și cu Dani Carvajal suspendat? Real Madrid a mai primit o veste proastă

Carvajal a ținut să-i reproșeze câte ceva lui Saka, iar la un moment dat chiar l-a apucat de gât, din spate, pe fotbalistul lui Arsenal. Acel episod i-ar putea aduce suspendarea pentru 4 meciuri europene, conform L'Equipe.

Un meci de suspendare pentru încălcarea unui punct al articolului 5 din regulamentul UEFA, care prevede „participarea la un meci a unui jucător neeligibil” (de exemplu, un jucător care nu face parte din lotul pentru respectiva partidă), iar alte 3 partide pe tușă în caz că interacțiunea dintre el și Saka va fi încadrată la comportament violent.


În caz că o astfel de suspendare se va concretiza, Carvajal o va ispăși în următorul sezon al Ligii Campionilor.

Rămâne de văzut ce rol va mai juca la Real Madrid fundașul în vârstă de 33 de ani, din moment ce campioana Spaniei pare să fi rezolvat transferul lui Trent Alexander-Arnold de la Liverpool.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.