Consiliu de Administrație al Federației Române de Handbal a votat o nouă măsură pentru sezonul 2025-2026.
Decizia Consiliului de Administrație are rolul de a spori numărul de sportivi români în campionatele interne.
Consiliul de Administrație al FRH a decis pentru noul sezon în handbalul românesc: 8 jucători români pe foaia de joc, 3 pe teren în orice moment
Consiliul de Administrație al Federației de Handbal a votat o nouă măsură prin care fiecare echipă din campionatele interne, atât la masculin, cât și la feminin, trebuie să aibă 8 jucători români pe foaia de joc și 3 în teren în orice moment.
Decizia va fi oficializată pe 28 aprilie, în cadrul Adunării Generale a FRH.
FRH a organizat o întâlnire în ianuarie pentru a discuta cu cluburile această decizie
În luna ianuarie a acestui an, conducerea FRH a organizat o întâlnire cu conducătorii cluburilor din România pentru a discuta problema ridicată de handbalistele României după Campionatul European: nu au suficient timp de joc din cauza aportului mare de jucătoare străine în campionatul intern.
14 cluburi masculine și 12 cluburi feminine au participat la ședința COSR unde a fost adusă prima dată în discuție ideea celor 8 jucători pe foaia de joc, dar echipele au venit și cu alte propuneri.
De asemenea, la această întâlnire s-a discutat și despre o regulă U21 sau U23.
Cluburile care au pledat pentru varianta cu 8 jucători români pe foaia de joc la întâlnirea organizată de FRH:
Potaissa Turda / Cosmin Sălăjean: „Minimum 8 români pe foaie și din 2026, un jucător U21 sau unul U23”
CSM Constanța / Silviu Băiceanu: „Propunem 7 sau 8 jucători români care pot participa la joc. Jucătorul trebuie să arate că merită să joace”.
CSU Suceava / Iulian Andrei: „Un jucător pentru a crește în valoare trebuie să joace. Propunere : 8 jucători( pe foaia de joc) români, eligibili pentru echipa națională”
CSM Odorheiu Secuiesc / Istvan: „8 jucători români pe foaie”.
CSM Vaslui / Bogdan Cristea: „Minimum 8 jucători români și regula cu U21 sau U23”.
CSM Bacău / Ionuț Rotaru: „8 jucători români pe foaie. Trebuie o linie metodică de la FRH începând cu juniori 3”.
Steaua / Ionuț Ciobanu: „8 jucători români pe foaie. Cine are valoare va juca. Deoarece clubul Steaua nu are sală, nu putem face piramidă de la baby handbal la juniori / tineret. Avem nevoie să rămână valabile protocoalele cu cluburile de juniori”.
Și celelalte cluburi au vorbit despre același subiect și au venit cu diferite propuneri pentru FRH. În special echipele masculine au pledat pentru 8 jucători români în teren.
Lorena Ostase a fost jucătoarea României care a ridicat problema timpului de joc pentru românce în campionat
Lorena Ostase a fost handbalista care a adus în atenția publicului această problemă la Campionatul European.
„Cred că ne trebuie jocuri. Știm cu toții problema României. Știm cu toții cum am dus-o, doar din dorința extraordinară a grupului, din dorința individuală. Mai departe sperăm să fie cât mai mulți termeni care să ne ajute și să ne dea acel «ceva» astfel încât să fim între primele echipe.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă! Atât cât am putut, am ajutat echipa. În același timp, m-am bucurat de handbal
Dacă atunci, la vremea respectivă, când eram junioare, eu, Bianca și alte jucătoare din aceeași generație, Dindiligan, Seraficeanu... cred că dacă la acel moment eram băgate în seamă, puteam să arătăm altfel acum. O să spun! Nu trebuia să fim împinse, doar ajutate un pic, umăr la umăr.
Eu mă bucur. Chiar și în ciuda acelui mod în care s-au efectuat lucrurile, putem să fim azi aici, colege, făcând lucrurile cât putem noi de bine. Asta este cel mai important.
Tot din aceeași generație vedem jucătoare și la Muntenegru. Ele au făcut pasul înaintea noastră. Ceea ce contează mult. Poate nu a contat atunci, pe moment, dar acum, dacă privești din acel moment spre viitor, a contat.
Încerc foarte mult să le spun fetelor care au o vârstă fragedă, cele de 20-21 de ani, că nu au idee ce șansă incredibilă au. Să fie de la această vârstă în naționala României!
Eu nu am avut șansa aceasta. E ceva incredibil pentru ele. Să fie aici, să poată construi. Trebuie să simți pe pielea ta ce înseamnă asta. Cred că acum lucrurile se așază ușor pentru fiecare”, a declarat Ostase atunci.
{{text}}