Bodo/Glimt a devenit joi seară, după loteria câștigătoare a penaltyurilor de pe Olimpico, la returul cu Lazio (1-3, 3-2) din Europa League, prima echipă norvegiană ce va juca o semifinală continentală. E rodul unui proiect solid, de 7 ani, care a făcut din campioana din Eliteserien cea mai puternică din Scandinavia.
Povestea revelației europene a sezonului seamănă cu cea românească a lui Făt-Frumos. Doar că, spre deosebire de personajul nostru folcloristic, viitoarea adversară a lui Tottenham în penultimul act al Europa League nu a crescut într-un an cât au făcut-o alții în șapte.
Ci chiar a investit cu răbdare și cap într-un proiect pe această perioadă. Sunt cei „șapte ani de-acasă”, pentru a păstra registrul, în care Bodo/Glimt a urcat treaptă cu treaptă până să ajungă în lumina reflectoarelor.
Eliminarea lui Lazio, nimeni alta decât câștigătoarea grupei din UEL și candidată la loc de Champions League din Serie A, nu e absolut deloc un rezultat întâmplător!
Este efectul unor investiții de lungă durată, importante, în a întări lotul, în a oferi treptat cele mai mari salarii din Norvegia și din regiunea scandinavă, dar și în a asigura o situație financiară foarte solidă, în baza căreai Bodo/Glimt a devenit principala putere din Eliteserien, detronând-o pe Rosenborg.
În august 2023, Bodo o elimina după prelungiri pe Sepsi!
Este suficient să ne uităm ce se întâmpla în toamna lui 2018, după ce Bodo/Glomt, echipa dintr-un oraș cu populația cât are Miercurea Ciuc (ca să păstrăm și temperatura) și sub cea din Sfântu Gheorghe (veți vedea mai jos de ce dăm acest exemplu), remiza (1-1) cu Rosenborg. În sezonul post-promovării, încheia pe locul al 11-lea cu fix jumătate din punctele adunat de trupa din Trondheim, încunată din nou regină.
Din acest punct a pornit ascensiunea anonimei pe-atunci formații din urbea din Nordland a cărei traducere ar fi „insula rocilor scufundate”. Chiar așa, de sub nivelul mării a zburat Bodo/Glimt! Un an mai târziu, a urcat pe a doua poziție, peste Rosenborg.
Pentru ca în 2020 să câștige (cu mare avans), în premieră titlul. În 108 ani de existență, avea doar două Cupe, cea mai recentă în 1993. Și de-atunci a început hegemonia, cu alte trei campionate câștigate în patru sezoane.
Antrenorul Kjetil Knudsen, antrenorul care a făurit în mai bine de șapte ani povestea numită Bodo/Glimt / Foto: ImagoBodo/Glimt, buget de salarii de 20,8 de milioane de euro!
Performanța internă a fost efectul sumelor injectate în club, salarii, sume de transfer, vânzări de jucători și apoi readucerea lor cu mulți bani cheltuiți.
Elocvent este că rocada cu Rosenborg s-a reflectat în diferența bugetelor de salarii: în 2019, la ultima participare într-o grupă în Europa, clubul din Trondheim plătea contracte de 144 de milioane de coroane (circa 11,5 milioane de euro), față de doar 34 de milioane (2,7 milioane), Bodo/Glimt.
Evoluția comparativă a salariilor plătite de Bodo/Glimt față de RosenborgDe peste patru ori mai mult! Care este situația astăzi? Bodo scoate din cont anual 260 de milioane de coroane (20,8 milioane), în timp ce Rosenborg, 118 milioane (9,4 milioane de euro).
Bodo/Glimt a raportat venituri de 48 de milioane în 2024!
Diferența între veniturile raportate la fisc este incredibilă. Anul trecut, Bodo/Glimt a anunțat peste 600 de milioane de coroane (48 de milioane de euro), de peste trei ori cât rivala din Trondheim!
Pentru a păstra în acest sezon bugetul de salarii a trebuit să acopere un deficit de 3,5 milioane de euro, reușind să-și păstreze vedetele și să nu fie nevoită să vândă în Europa. Și să atragă tot ce-i mai bun din regiune, oferind cel mai mare salariu pentru un antrenor de club din Norvegia și Scandinavia: 900.000 de euro net anual! Lui Kjtetil Knudesn i s-a încredințat acest ambițios proiect în noiembrie 2017.
Aici este cheia succesului repurtat de cei care conduc destinele proaspetei semifinaliste a UEL! Puterea financiară bazată pe un proiect sănătos economic planificat. Pentru că, uitându-ne pe valoarea lotului de pe Transfermarkt.com, FCSB e la același nivel valoric, ba chiar cel mai bine cotat, căpitanul Darius Olaru, e mai sus decât stoperul Fredrik Sjovold! Numai că aparențele TM înșală.
Jucătorii lui Bodo/Glimt sărbătoresc minunea de pe Olimpico, după ultimul penalty ratat de Taty Castellanos / Foto: ImagoE momentul să ne mutăm atenția spre ceea ce așezi în Europa, vitrina care contează până la urmă pentru valoarea unui brand fotbalistic. De la o eliminare în turul al 3-lea preliminar din Europa League 2020-2021 (2-3 cu Milan, care i-a luat apoi starul, pe Jens-Peter Hauge, cu 4,8 milioane de euro, după reușise un gol și un assist contra rossonerilor), a făcut upgrade imediat la o calificare în grupă de Conference League!
Bodo/Glimt i-a administrat un 6-1 Romei lui Jose Mourinho!
Bodo/Glimt nu a pierdut în dubla cu AS Roma lui Jose Mourinho, dar i-a dat o mamă de bătaie pe Aspmyta Stadium (6-1), pe Olimpico remizând (2-2)! Desigur, pe un gazon sintetic, pe care adversarii se adaptează greu și au pierdut pe capete.
Campioana Norvegiei nu s-a oprit acolo. A trecut de grupă și a mers până în „sferturile” Conference, fază în care s-a reîntâlnit cu giallorossii. Numai că de data asta, Roma s-a revanșat, cu un sec 4-0 în Cetatea Eternă (în tur reușise o altă victorie, cu 2-1), arătând, totuși, limitele de-atunci ale Cenușăresei dintre fiorduri.
Next step, 2022-'23. Bodo/Glimt trece de trei tururi preliminare și ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor, unde cedează foarte greu, după prelungiri în fața lui Dinamo Zagreb (și campioana Croației înclinase steagul în tur, 0-1). Retrogradează în Europa League, unde nu le face față însă lui Arsenal (0-4 la general) și lui PSV Eindhoven, părăsind Europa în play-off-ul Conference.
Deși a ratat prima lovitură de departajare la Roma, Patrick Berg a fost un adevărat căpitan în teren joi / Foto: ImagoDe la 3-2 în prelungiri cu Sepsi, la 3-0 cu deținătoarea Conference!
Mulți vedeau deja un recul, dar n-a fost decât un mic pas înapoi pentru un nou avânt. Întrucât nu mai câștigase titlul, a ajuns în Conference și s-a confruntat în play-off-ul din august cu Sepsi!
După 2-2 la Sfântu Gheorghe, covăsnenii au repetat scorul pe Aspmyra și au dus meciul în prelungiri, unde un penalty i-a calificat pe norvegieni în grupă. Acolo, Bodo/Glimt s-a clasat pe 2, după ce a învins-o acasă pe Beșiktaș, și a jucat play-off-ul cu Ajax, cedând iarăși doar în extratime!
Actualul sezon a fost cel al „exploziei”. Pornită din al doilea tur preliminar, Bodo/Glimt a mers întins până la porțile grupei Ligii, care i s-au închis, la mare luptă, cu campioana Serbiei, Steaua Roșie (2-1 pe teren propriu, 0-2 la Belgrad). Asta în timp ce FCSB era eliminată de Sparta Praga în turul al treilea al calificărilor.
În seria XXL, norvegienii au terminat cu același număr de puncte 14 ca roș-albaștrii (golaveraj un pic mai bun) și cu două locuri mai sus (11 la 9). Numai că dacă trupa lui Charalambous s-a predat în „optimi” în fața lui Lyon (1-7 la general), Bodo/Glimt a depășit încă două obstacole: pe Olympiakos și joi, pe Lazio!
Atacantul danez Jesper Hogh, care face cuplu ofensiv cu Jens Petrer Hauge, este golgheterul lui Bodo/Glimt în Europa Legue în acest sezon (7 reușite). Mai are două în prelimnariile Ligii Campionilor / Foto: ImagoBodo avea 5% șanse de semifinale, dar a bătut favorita #1!
Deținătoarea Conference, cu care FCSB a făcut nul pe Arena Națională, a capotat fără drept de apel în Norevegia (0-3, 2-1 la Atena), după ce anterior o pățiseră, în ordine inversă cronologică, Twente Enschede (2-5 după prelungiri), Maccabi Tel Aviv (1-3), Beșikatș (1-2) și, mai ales, chiar la startul grupei, FC Porto (2-3), văzută de supercomputerul Opta ca principala favorită la cucerirea trofeului!
În condițiile în care campioana Norvegiei era creditată cu doar 5% șanse să joace în semifinale, fiind pe 24 ca speranțe să iasă din grupă (FCSB avea 1% la semifinale)! La fel ca Rangers și Qarabag, azerii fiind unica echipă care a reușit să câștige la Bodo (2-1)!
FCSB încasează de 2,1 ori mai puțini bani decât Bodo/Glimt
Diferența performanțelor sportive este dublată și de discrepanța rezultatelor financiare. Dacă FCSB, care altfel și-a depășit și ea mult condiția (a 35-a șansă din 36), a adunat 12,5 milioane de euro din puncte, altele bonusuri și market-pool (nu includem și banii din încasările pe bilete), Bodo/Glimt are deja 26,2 milioane (de 2,1 ori mai mult).
4,2 milioane e doar recompensa pentru eliminarea lui Lazio la loviturile de departajare! Și apropo de biancocelesti: echipa lui Kjetil Knudsen (56 de ani) a folosit joi pe Olimpico jumătate din titularii ce o scoteau greu din Europa pe Sepsi acum aproape 600 de zile!
7milioane de euro a cheltuit Bodo/Glimt pentru achiziții în acest sezon, dar a și vândut de 18,64 milioane, mijlocașul danez Albert Gronbaek fiind transferat la Rennes cu 15 milioane
Dar în teren în capitala Italiei s-au aflat câteva vedete, pe care nimeni în Superligă nu și-ar permite să le plătească: atacantul Kasper Hogh, adus anul trecut de la Stabaek cu doar 700.000 de euro, care e golgheterul echipei (7 reușite), dintre care trei în „dubla” cu Olympiakos.
Patrick Berg, readus după 8 luni de la Lens cu 4 milioane de euro. Pentru Hauge, i-a plătit 3,5 milioane lui Eintracht!
Jens Petter Hauge, readus după aproape cinci ani de la transferul în Serie A, a semnat o „dublă” în urmă cu 7 luni la 3-2 cu FC Porto / Foto: ImagoPatrick Berg, căpitanul, a fost cumpărat cu 4 milioane (cea mai scumpă achiziție făcută vreodată de un club norvegian!) de la Lens, după doar opt luni de la vânzare lui la aceeași echipă, mijlocașul defensiv neadaptându-se în Ligue 1.
Iar decarul Jens-Petter Hauge, extrema stângă, a parcurs tot un du-te vino: vândut la Milan în 2020 cu 4,8 milioane de euro și răscumpărat în ianuarie 2025 de la Franfkurt cu numai 3,5 milioane.
{{text}}