Scene de-a dreptul tulburătoare surprinse azi în fața stadionului Giulești: Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, a plâns în hohote în locul pe care rapidiștii l-au transformat într-un loc de pelerinaj dedicat memoriei lui Aaron Boupendza. Tehnicianul și-a anulat prezența la conferință, iar apoi a fost surprins într-o ipostază emoționantă.
Tragica veste a decesului lui Aaron Boupendza l-a afectat din plin pe Marius Șumudică, omul care a insistat, toamna trecută, pentru transferul atacantului gabonez. La două zile de la moartea cutremurătoare a acestuia, tehnicianul alb-vișiniilor pare să acuze în continuare șocul. Scenele surprinse vineri după-amiaza în Giuleși sunt elocvente.
Marius Șumudică s-a pus în genunchi și a plâns în hohote lângă pozele cu Boupendza
La puțin timp după ce clubul a informat că Marius Șumudică nu poate fi prezent la conferința de presă premergătoare partidei cu U Cluj, antrenorul în vârstă de 54 de ani, înconjurat de câțiva oameni din staff și din anturajul clubului, a fost surprins într-o ipostază copleșitoare: acesta s-a pus în genunchi pe scările stadionului, acolo unde fanii au adus în ultimele zile lumânări și flori pentru regretatul fotbalist.
Cei prezenți nu l-au putut consola sub nicio formă pe Șumudică. Vizibil afectat, tehnicianul a început să plângă zgomotos lângă lumânările și pozele cu Aaron Bouopendza, lipite de fani pe pereții stadionului. Marcat de moartea prematură a fostului său elev, Șumudică s-a pus în genunchi, acoeperindu-și fața cu mâinile.
VIDEO Momente emoționante în Giulești: Rapid a scos la vedere toate tricourile cu regretatul Boupendza
Încă de joi, Rapid a ținut să cinstească memoria atacantului care a îmbrăcat pentru scurt timp tricoul alb-vișiniilor. În semn de respect față de memoria fostului fotbalist, clubul a pregătit un moment omagial la magazinul oficial, situat fix lângă arenă. Reporterii GSP au fost joi după-amiaza la stadionul Rapidului și au surprins câteva imagini emoționante.
Manechinele din dreptul vitrinelor de la fan-shop au fost îmbrăcate cu tricouri cu Aaron Boupendza, un gest simbolic, dedicat fotbalistului care a plecat din Giulești în iarnă. Disponibile în mai multe culori și mărimi, tricourile vor fi păstrate la vedere până la meciul Rapidului cu U Cluj, care se joacă sâmbătă, în Grant.
De asemenea, pe treptele stadionului și-au făcut apariția câteva lumânări aprinse de suporterii Rapidului. Plus un mesaj emoționant scris de un copil pe o coală A4, unde a desenat o inimă și mesajul: „Boupendza, ai jucat bine la Rapid".
E de așteptat ca formația giuleșteană să pregătească un moment omagial și sâmbătă, la meciul din play-off cu Universitatea Cluj, dincolo de momentul de reculegere planificat de Liga Profesionistă de Fotbal.
{{text}}