Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna, a reacționat după remiza echipei sale în fața celor de la Ceahlăul, scor 1-1, în play-out-ul Ligii 2, Grupa B.
Oficialul echipei ilfovene a fost supărat după ce echipa sa a scăpat victoria printre degete în finalul partidei și a rămas în continuare cu emoții privind salvarea de la retrogradare. Cristian Tănase a vorbit și despre Nicolae Dică, tehnicianul echipei, care în ultimele etape a contestat vehement arbitrajele din eșalonul secund.
Cristian Tănase despre sezonul Concordiei Chiajna: „Ne chinuim să terminăm în picioare acest campionat”
Oficialul Concordiei Chiajna a criticat dur jocul echipei sale din întreg sezonul. Cu 2 etape înainte de finalul Ligii 2, Chiajna este la 7 puncte distanță de locurile retrogradabile. Chindia, aflată în acest moment pe penultimul loc din Seria B, are un meci mai puțin jucat decât echipa condusă de Nicolae Dică.
„Din păcate, continuăm pe aceeași linie de rezultate nesatisfăcătoare și de joc la fel de nesatisfăcător. Ne chinuim să terminăm în picioare acest campionat. Din păcate, tot acest campionat a fost un eșec pentru noi! Am început rău sezonul și se pare că îl terminăm la fel de rău. Se pare că lotul Concordiei este în vacanță de când a început campionatul. De astă vară! Și jucătorii au stat într-o vacanță permanentă, așa!
În sezonul trecut am câștigat vreo cinci meciuri, nu am luat niciun gol, ne-am păcălit! Și am început campionatul și ne-am dus în cap. Cam așa am făcut, ne-am păcălit! Credeți că mie îmi mai schimbă cineva ideea despre lotul actual? Trebuie să aibă demnitate, să câștige ultimele partide, pentru a ieși cu fruntea sus din acest campionat”, a declarat Cristian Tănase, conform liga2.ro.
Cristian Tănase despre Nicolae Dică: „Să nu mai aud că se vorbește despre arbitraj, e o problemă de bancă tehnică”
Oficialul Concordiei Chiajna nu l-a iertat nici pe Nicolae Dică, antrenorul echipei ilfovene. În ultimele două etape din play-out, Nicolae Dică a contestat vehement arbitrajul, iar Cristian Tănase a dat replica și a menționat că tot staff-ul este sub evaluare și ar putea exista înlocuiri.
„Să nu mai aud că se vorbește despre arbitraj. Atâta timp cât nu joci absolut nimic, atâta timp cât nu știi să gestionezi un rezultat, e o problemă de bancă tehnică și de jucători. Nu mă duc cu gândul doar la arbitri, pentru că nu e corect. Și ei greșesc, pentru că sunt oameni, dar în principal greșim noi.
E vorba și de ce perspectivă avem. Mai avem aceste două jocuri, sperăm să le câștigăm sau să scoatem cât de mult putem din ele, pentru că ecuația locului de baraj nu este încă rezolvată. Și vom vedea, vom face o analiză, pentru că toată lumea e în evaluare. De la mine în jos. Nici eu nu sunt mai presus decât alții. Orice om poate fi înlocuit.
Suntem la al treilea antrenor, Nicolae Dică este al treilea în acest sezon. E adevărat, nu sunt bune aceste schimbări, dar în momentul în care antrenorul vine și spune că nu mai gestionează situația, ce poți să faci?
Am lucrat la Chiajna cu antrenori pe care eu personal i-am rugat să continue și ei au vrut să plece de vreo trei ori. Ce să le faci? Și ei trebuie să fie altfel, toate rezultatele astea duc la schimbări de antrenori. Unii se schimbă ei singuri, vin și ridică mâna”, a transmis președintele Concordiei, conform sursei citate anterior.
În ultimele două etape, Concordia Chiajna va întâlni CS Afumați și CSM Slatina. Chindia, principala contracandidată la retrogradare, mai are un meci de disputat cu Chindia și două dueluri tot cu CS Afumați și CSM Slatina.
{{text}}