Fotbal   •   Liga 1   •   Farul - Hermannstadt

„Un personaj important” va asista la Farul - Hermannstadt! Doi jucători pe listă: „E ca Garnacho când a ajuns la United”

Luca Băsceanu, în acțiune pentru Farul // foto: Imago Images
Luca Băsceanu, în acțiune pentru Farul // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 19 aprilie 2025

Impresarul Ioan Becali, 72 de ani, susține că reprezentanții unui club important vor urmări pe viu meciul dintre Farul și Hermannstadt, programat astăzi, de la ora 15:00, în play-out-ul Superligii.

Ei au venit în România special pentru a-i vedea la treabă pe doi dintre cei mai talentați jucători aflați sub comanda lui Gică Hagi, mijlocașul ofensiv Luca Băsceanu și extrema Iustin Doicaru.

  • Băsceanu, 18 ani, a jucat 10 meciuri pentru prima echipă a Farului și a înscris la 3-4 cu FC Botoșani pe 29 martie.

  • Doicaru, tot 18 ani, dar mai tânăr cu 9 luni decât Băsceanu, a jucat deja de 25 de ori sub comanda lui Gică Hagi, fără să-și fi trecut în cont vreo contribuție decisivă (gol sau assist).


Ioan Becali a adus oameni din afara țării să-i vadă pe Doicaru și Băsceanu în Farul - Hermannstadt

„Au plecat ai mei spre Constanța să vadă meciul Farului cu Hermannstadt. Sunt băieții mei acolo, la meci. Sunt cu cineva, un personaj important, pentru doi jucători pe care-i avem la echipa lui Hagi, Doicaru și Băsceanu.

Sunt copii pe care-i reprezentăm și dorim să-i propulsăm spre o echipă care să fie o trambulină către lansarea lor definitivă. E cineva de la o echipă importantă.

Acum îi informăm noi [despre jucători]. Înainte erau ei informați, chiar dacă nu aveam toate modalitățile de a comunica. Chemau și veneau la derby-uri, la meciurile echipei naționale. Acum trebuie să alertăm noi venirea lor”, a dezvăluit impresarul la emisiunea „DigiSport Matinal”.


Ioan Becali: „Băsceanu, ca Garnacho când a ajuns la United. Doicaru poate juca și vârf”

Ioan Becali a continuat cu caracterizarea celor doi:

Băsceanu mi se pare că e Garnacho în primele lui luni la Manchester United. E un copil pe care Gică trebuie să-l crească cu atenție. Văd că joacă cu el titular.

Celălalt este mai scorțos puțin, mai solid. Cred că în loc să joace în dreapta, chiar dacă e stângaci și preferă să joace-n dreapta, poate să joace și vârf, că are fizic impunător”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.