International   •   Campionate   •   ANGLIA

Darwin Nunez este pe picior de plecare de la Liverpool!

Darwin Nunez/ foto Imago Images
Darwin Nunez/ foto Imago Images

Articol de Tudor Belivacă   —  sâmbătă, 19 aprilie 2025

Liverpool se gândește să îl vândă pe Darwin Núñez în următoarea perioadă de transferuri. La trei ani după ce a plătit 85 de milioane de euro către Benfica pentru atacantul uruguayan, și după ce Al Nassr și-a manifestat interesul pentru jucător în ianuarie anul acesta, liderul din Premier League speră să recupereze o parte din investiție.

Informația este avansată de Fabrizio Romano, jurnalist specializat în transferuri, sâmbătă, și apare într-un moment în care Darwin este rezervă obișnuită pentru Diogo Jota, într-un sezon modest în ceea ce privește golurile marcate de uruguayan.

Darwin Nunez are cel mai slab sezon pe Anfield: ce spune Arne Slot

Fostul jucător al Benficăi are cel mai slab sezon la nivel individual de când a ajuns la Merseyside. Pe lângă faptul că, parțial, randamentul atacantului este marcat de ocaziile de gol ratate, antrenorul Arne Slot l-a și lăudat, dar și criticat.


„Îl cunosc altfel. Îl știu de la Aston Villa, acasă, unde a făcut un sprint de 100 de metri și a marcat un gol, îl știu când a intrat cu Manchester City, acasă, a presat foarte agresiv, a recuperat mingea și am marcat. Dar nu pot accepta ca un jucător să nu dea totul. Asta e clar. Pot accepta o dată, dar de două ori a fost puțin prea mult”, a spus în februarie anul acesta, după ce Darwin a ratat o ocazie clară în deplasarea de la Aston Villa, meci terminat la egalitate (2-2), conform abola.pt.

De când a ajuns în Liverpool, Darwin traversează cel mai slab sezon din punct de vedere al golurilor marcate. A marcat 15 și 18 goluri în fiecare dintre primele două sezoane, având doar șapte în actualul sezon competițional.

Liverpool are un avans de 13 puncte în Premier League și este aproape de a-și asigura titlul. Pentru „cormorani” urmează partida cu Leicester, programată duminică, 20 aprilie, de la ora 18:30.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.