Antonio Conte a declarat că este posibil să o părăsească pe Napoli în această vară. El a transmis un avertisment serios conducerii clubului, subliniind că ar putea pleca dacă nu vede un proiect adecvat și investiții în viitor.
Conte, care a preluat Napoli la începutul sezonului, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa unei strategii clare și a unor planuri pe termen lung. El a insistat că este necesară investiția în jucători de calitate și crearea unei baze solide pentru viitoarele succese, în loc să se bazeze pe rezultate întâmplătoare.
Antonio Conte: „Mă voi așeza la discuții cu președintele și vom vedea ce decizie voi lua”
"Sunt fericit la Napoli, la fel și familia mea, pentru că este soare, mâncare excelentă, oamenii sunt ospitalieri, dar aceasta este viața mea personală și nu mă pot opri aici", a spus Conte, după victoria cu 1-0 împotriva celor de la Monza, citat de sportal.bg.
"Îmi asum responsabilitatea și nu vreau să dezamăgesc fanii. Am admirație și respect pentru președintele De Laurentiis. Mi-au cerut să dau o mână de ajutor și asta fac, dar fanii lui Napoli vor să câștige și au această ambiție. Dacă nu câștigă, pot deveni neplăcuți", a continuat Conte.
"Trebuie să evaluez totul, nu sunt prost. Pun multă presiune pe mine, dar am nevoie și de armele potrivite pentru a lupta. Mă voi așeza la discuții cu președintele și vom vedea ce decizie voi lua. Veniturile din calificarea în Liga Campionilor vor veni, vânzarea lui Kvaratskhelia ne-a ajutat, dar acum vom discuta cu președintele mai concret", a explicat antrenorul lui Napoli.
Napoli se află la egalitate de puncte cu Inter, în fruntea clasamentului
Întrebat dacă are încredere în șansele echipei de a lupta cu Inter pentru titlu, Conte a răspuns: "Trebuie să continuăm să credem și să avem și puțin noroc. Din păcate, norocul este împotriva noastră din ianuarie".
După victoria de la Monza, de sâmbătă seară, Napoli se află la egalitate de puncte cu liderul Inter, 71, și speră ca nerazzurrii să se împiedice duminică seară la Bologna (19:00).
{{text}}