International   •   Campionate   •   SPANIA

Fernando Morientes era să moară! Legenda Realului a ajuns la spital: motivul este incredibil

Fernando Morientes este acum comentator TV / Foto: GettyImages

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 20 aprilie 2025

Fostul jucător al Realului și al Valenciei, Fernando Morientes (49 de ani), a făcut o embolie pulmonară și a ajuns în stare gravă la spital, unde a stat internat 5 zile.

Legendarul Fernando Morientes a fost la un pas să-și piardă viața! Inivitat în emisiunea „Tiempo de Juego”, fostul mare jucător al lui Real Madrid și al Valenciei a povestit că din cauza numeroaselor drumuri făcute cu avionul a suferit la un moment dat o embolie pulmonară!

Fernando Morientes povestește că noaptea a simțit ceva și a mers la medic

 „Mă simțeam rău după atâtea călătorii. În cursul uneia dintre ele a început să mă doară pieptul. O durere ca un junghi, sub stern. Am crezut că e ceva de natură gastrică și n-am vrut să merg la spital.


Dar noaptea am simțit ceva și am mers imediat la medic. Au început investigațiile, s-au uitat la inima mea și nu au văzut nimic, până au găsit un cheag de sânge în pleură. Făcusem o embolie pulmonară”, a povestit fostul internațional spaniol.

Fernando Morientes: „Cheagul s-a format la nivelul genunchiului, din cauza aerului presurizat”

Cum s-a întâmplat? „Cheagul s-a format la nivelul genunchiului din cauza aerului presurizat din avion. Sângele meu a început să se îngroașe la altitudine și a urcat la plămâni. Am petrecut cinci zile în spital, aproape de moarte!", a dezvăluit Morientes.

Medicii i-au spus că se va recupera complet și că de acum încolo „va trebui să-și aleagă călătoriile cu mai multă atenție”. El a încheiat prin a transmite un mesaj de avertizare și conștientizare.


Fernando Morientes: „Este o idee bună să ai heparină la tine”

 „Este important ca oamenii care călătoresc de multe ori pe săptămână să fie conștienți de aceste pericole . Este o idee bună să ai heparină la tine, dacă e necesar să faci multe drumuri cu avionul.

Recomand totuși să iei decizii cât mai bune și să nu călătorești tot timpul, ca mine”, a încheiat Morientes, nu înainte de a le mulțumi medicilor care i-au salvat viața.

Clasamentul în LaLiga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.