International   •   Campionate   •   Premier League

Ruben Amorim, categoric după eşecul cu Wolverhampton: „Asta e cea mai mare problemă a lui Manchester United”

Ruben Amorim, antrenorul lui Manchester United. Foto: Instagram
Ruben Amorim, antrenorul lui Manchester United. Foto: Instagram

Articol de Sebastian Vasile   —  duminică, 20 aprilie 2025

Manchester United continuă seria negativă din campionat, fiind învinsă duminică de Wolverhampton, scor 1-0. După meci, Ruben Amorim, antrenorul „diavolilor roșii”, a comentat eșecul de pe Old Trafford.

Din 23 de meciuri în Premier League, echipa lui Ruben Amorim a câștigat doar șase, iar antrenorul a dezvăluit care consideră că este cea mai mare problemă a echipei în acest moment.

Ruben Amorim: „Asta e cea mai mare problemă a lui Manchester United”

„Am primit gol din unicul șut pe poarta noastră, am avut ocazii numeroase de a marca, dar nu am reușit. Iar cine nu marchează, nu câștigă. A fost o perioadă în care nu marcam, dar nici nu ne cream ocazii. Acum avem ocazii și nu le concretizăm. Aceasta este cea mai mare problemă a lui Manchester United și, până la finalul sezonului, va fi așa, cu multe suișuri și coborâșuri”, a declarat Amorim pentru BBC, citat de abola.pt.


„Aceste zile sunt foarte dezamăgitoare, pentru că am fost clar mai buni decât adversarul și nu am câștigat. Trebuie să muncim pentru a fi mai buni. Transferuri pentru sezonul viitor? Vom vedea. Discutăm despre asta zilnic, cu timpul vom face efortul necesar pentru a îmbunătăți echipa”, a adăugat Amorim.

Manchester United continuă să sufere în campionat și a ajuns la a 15-a înfrângere din acest sezon. Echipa lui Ruben Amorim e pe locul 14, cu 38 de puncte acumulate. De partea cealaltă, Wolverhampton își confirmă forma excelentă și a ajuns la cinci victorii consecutive în Premier League, egalând la puncte adversarul de astăzi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.