Oscar Piastri, 24 de ani, pilotul celor de la McLaren și nou lider al clasamentului general, și-a adjudecat a doua victorie consecutivă și a treia per total a sezonului în Arabia Saudită. Australianul a descris victoria sa pe „stradalul” din Jeddah ca fiind una dintre cele mai dificile curse din cariera sa, din cauza temperaturilor ridicate și a umidității din regiune.
Piastri a plecat al doilea în cursă, a fost implicat într-un incident cu Max Verstappen chiar în startul cursei, după ce batavul și-a păstrat poziția depășind limitele circuitului. În cele din urmă, penalizarea de 5 secunde primită de cvadruplul campion mondial, coroborată cu undercut-ul eficient al echipei „Papaya” i-au adus o victorie facilă lui Piastri, care a zburdat până la linia de finish.
Oscar Piastri: „Mi-a fost greu să țin pasul cu Max la finalul primului stint”
„Caut o canapea, a fost o cursă foarte dificilă. Bineînțeles, sunt foarte fericit că am câștigat, am făcut diferența la start, mi-am susținut poziția în primul viraj și asta a fost suficient. A fost foarte greu să ne urmărim unul pe altul, chiar mi-a fost greu să țin pasul cu Max la finalul primului stint, mi-am distrus practic pneurile.
Aerul curat după oprirea la boxe a fost foarte plăcut. A fost o cursă curată și am făcut ce trebuia. Aveam nevoie de puțin mai mult, Max a fost mai aproape decât mi-aș fi dorit, dar a fost o cursă grozavă și un weekend grozav. Am atacat pe interior în primul viraj, dar am ieșit al doilea.
Apoi, comisarii au trebuit să intervină; am considerat că eram suficient de aliniat cu el și, în final, exact asta ne-a adus victoria. Sunt foarte mulțumit de munca pe care o facem cu starturile; exact acolo am câștigat. Una dintre cele mai mari îmbunătățiri din acest weekend a fost că sistemul de hidratare a funcționat.
Aceasta este întotdeauna o cursă solicitantă, iar anul acesta a fost și puțin mai târziu, așa că a fost puțin mai cald și mai umed. Cu siguranță, aceasta a fost una dintre cele mai dificile curse din cariera mea, așa că mă bucur că am câștigat-o”, a declarat Piastri la finalul cursei din Arabia Saudită.
Cum au terminat piloții în Marele Premiu de Formula 1 din Arabia Saudită:
Oscar Piastri (McLaren)
Max Verstappen (Red Bull)
Charles Leclerc (Ferrari)
Lando Norris (McLaren)
George Russell (Mercedes)
Kimi Antonelli (Mercedes)
Lewis Hamilton (Ferrari)
Carlos Sainz (Williams)
Alex Albon (Williams)
Isack Hadjar (Racing Bulls)
Fernanod Alonso (Aston Martin)
Liam Lawson (Racing Bulls)
Oliver Bearman (Haas)
Esteban Ocon (Haas)
Nico Hulkenberg (Kick Sauber)
Lance Stroll (Aston Martin)
Jack Doohan (Alpine)
Gabriel Bortoleto (Kick Sauber)
Yuki Tsunoda (Red Bull) - DNF
Pierre Gasly (Alpine) - DNF
Cum arată clasamentul piloților, după cursa din Arabia Saudită:
Oscar Piastri - 99 puncte
Lando Norris - 89
Max Verstappen - 87
George Russell - 73
Charles Leclerc - 47
Kimi Antonelli - 38
Lewis Hamilton - 31
Alex Albon - 20
Esteban Ocon - 14
Lance Stroll - 10
Pierre Gasly - 6
Nico Hulkenberg - 6
Oliver Bearman - 6
Isack Hadjar - 5
Carlos Sainz - 5
Yuki Tsunoda - 5
Fernando Alonso - 0
Liam Lawson - 0
Jack Doohan - 0
Gabriel Bortoleto - 0
Ierarhia constructorilor:
McLaren - 188 puncte
Mercedes - 111
Red Bull - 89
Ferrari - 78
Williams - 25
Haas - 20
Aston Martin - 10
Racing Bulls - 8
Alpine - 6
Kick Sauber - 6
{{text}}