Cristi Bud, 39 de ani, dublu campion al României alături de CFR Cluj, a fost invitat în ediția de Paști a GSP Live Special, dedicată derby-ului dintre FCSB și CFR Cluj, câștigat de trupa roș-albastră cu 3-2. Cisotti și Louis Munteanu au reușit câte o „doppietta”, pentru formația din Capitală a punctat și Vlad Chiricheș. Mihai Popescu a fost eliminat în minutul 65.
Fostul atacant consideră că partida din această seară a fost în antiteză față de desfășurarea uzuală a partidelor dintre FCSB și CFR Cluj, în care echipa alb-vișinie miza pe defensivă și câștiga. În această seară rolurile s-au inversat, iar campioana en-titre din Superligă s-a impus cu un spectaculos 3-2. Cu toate acestea, Bud nu consideră titlul a fi jucat, deși roș-albaștrii au luat o opțiune importantă pentru câștigarea titlului.
Cristi Bud: „Un meci plăcut pentru spectatori, mai puțin pentru cei de la CFR Cluj”
„Un meci plăcut pentru spectatori, cu cinci goluri, mai puțin pentru cei de la CFR Cluj. A fost un meci nu cum ne-am obișnuit, a fost diametral opus față de celelalte meciuri dintre FCSB și CFR Cluj. FCSB ataca, CFR se apăra și câștiga. Acum s-au schimbat rolurile, CFR a atacat, dar a pierdut. Este un rezultat bun pentru cei de la FCSB, însă campionatul nu este jucat.
Avem cel mai echilibrat play-off în acest an. La cum joacă FCSB, cred că încă se joacă. Mai sunt cinci etape, are următoarea etapă în Giulești și va fi un meci foarte greu”, a spus Cristi Bud la GSP Live Special.
Desfășurarea partidei a fost nebună. La finele unei reprize lipsite de prea multe evenimente, contrar cursului jocului, Cisotti a deschis scorul. La zece minute după ieșirea de la cabine, campioana en-titre din Superligă și-a dublat avantajul, Vlad Chiricheș fiind cel care a reușit să înscrie.
Șapte minute mai târziu, scorul a căpătat proporții, defensiva „feroviarilor” fiind făcută șah-mat la faza în care Cisotti a reușit „doppietta”. Imediat după, Mihai Popescu a scos cu mâna o minge din poartă și a fost eliminat, ardelenii fiind recompensați cu lovitură de la 11 metri.
În primă fază, Louis Munteanu a ratat de la punctul cu var, însă a înscris pe respingere.CFR a mai punctat o dată prin Louis Munteanu, tocmai în minutul 90+6, însă „feroviarii” nu au mai avut timp pentru egalare, iar roș-albaștrii au un avantaj de 5 puncte în fruntea ierarhiei, cel puțin până la sfârșitul partidei de mâine, dintre Dinamo și Universitatea Craiova.
{{text}}