Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CFR Cluj

Dan Petrescu, uluit după eșecul cu FCSB: „N-am mai văzut așa ceva. Doamne ferește!”

Articol de Ionuţ Iordache, Maria Olteanu   —  duminică, 20 aprilie 2025

Dan Petrescu (57 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a tras primele concluzii după eșecul de duminică seara, scor 2-3, în etapa a 5-a a play-off-ului Superligii.

Petrescu a venit extrem de dezamăgit la flash-interviu, neînțelegând nimic din acest joc în care CFR a controlat prima parte, dar a primit gol înainte de pauză, după ce FCSB nu contase deloc în prima repriză.

Acesta s-a arătat îngrijorat în ceea ce privește prinderea unui loc pentru Europa, a vorbit de meciul din Cupa României, dar și despre faptul că nu s-a simțit bine în ziua meciului, motiv pentru care nu a putut ține antrenamentul din această dimineață.

VIDEO. Dan Petrescu, primele concluzii după eșecul cu FCSB


„Nu am mai văzut așa ceva. 40 de minute și nu au ajuns la poartă. Primul out, nici măcar periculos, 1-0! Am intrat la pauză cu 1-0, dar meritam mai mult. Un egal la pauză era meritat.

Primul lor corner, al doilea gol – 2-0. Apoi vine un cadou... Pur și simplu ne-am bătut singuri! Asta e realitatea. Ne-am revenit, dar prea târziu. Ne-am trezit, noi am fost treji, dar am făcut greșeli mari, foarte mari. Marcăm multe goluri, dar în apărare suferim.

Cei de la FCSB au marcat 3 goluri fără să-și dorească cu adevărat. Au experiență mult mai mare decât noi. Avem mulți jucători noi. Cei de la FCSB, în afară de Coman, nu au pierdut pe nimeni. E vorba de experiență. Mulți dintre jucătorii noștri nu au câștigat niciun campionat, și asta s-a văzut la mulți dintre ei.


Trebuie să ne gândim la fiecare meci – fiecare e important. Dacă nu câștigi în Cupă... și pierzi, ce faci? Trebuie să ne gândim și la campionat. Nu suntem siguri că mergem în Europa. La cum arată clasamentul, primele 5 au șanse. Farul are o zi în plus de odihnă, Alibec e în formă, drumul până la Cluj...

Azi au fost 90 de minute intense. Va fi un meci foarte dificil pentru noi, foarte complicat. Nu pot să spun că am ieșit din lupta la titlu. Dacă FCSB pierde 2-3 meciuri... Au arătat că merită să fie pe primul loc, dar nu spunem că ne dăm bătuți.

Să vedem ce facem joi, în Cupă – avem nevoie de moral. Pe mine m-a șocat meciul.

N-am înțeles nimic. Am vrut să jucăm, am dominat... și 0-3. Doamne ferește! Am intrat în joc, și eu am fost bolnav. Nici de dimineață nu am putut să facem antrenamentul. A fost o zi incredibil de ghinionistă pentru noi”, a spus Dan Petrescu la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

GALERIE FOTO Numărul oficial de spectatori prezenți la FCSB - CFR Cluj » Cine a atras privirile pe Arena Națională: o prezență nelipsită și un „maratonist” al zilei

+34 Foto
Teodora Stoica

Clasamentul actualizat din play-off

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.