Lando Norris a recunoscut, după finalul Marelui Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite, unde a terminat pe locul 4, că își complică singur viața, după ce pentru prima dată de la începutul sezonului nu a reușit să termine pe podium. În schimb, Oscar Piastri, coechipierul său de la McLaren, a câștigat cursa, devansându-l la vârful ierarhiei piloților pe britanic, diferența dintre cei doi fiind de zece puncte în acest moment.
Totodată, consideră că Verstappen, fără penalizarea de cinci secunde pe care a servit-o în urma incidentului cu Oscar Piastri din startul cursei, ar fi câștigat, văzându-i atât pe cei de la Red Bull, cât și pe cei de la Ferrari aproape la același nivel cu team-ul „Papaya”.
Lando a plecat din linia a cincea a grilei, de pe locul 10, după incidentul din calificările de sâmbătă, când a apăsat prea brusc accelerația în primul stint din Q3, sărind peste unul dintre vibratoare înainte de a se izbi de zidul din virajul 5.
A făcut o cursă de recuperare extraordinară, profitând, ce-i drept, și de coliziunea dintre Gasly și Tsunoda din startul cursei, când a câștigat rapid două poziții. Nu a avut probleme cu Russell, Hamilton sau Antonelli, parcurgând 35 tururi cu pneurile hard cu care a plecat din grilă. A pus mediile apoi, însă nu a reușit să-l ajungă și pe Charles Leclerc, care a avut un ritm excelent într-un monopost Ferrari modest, ratând podiumul într-un weekend nereușit pentru acesta.
Lando Norris: „Cred că asta e tot ce puteam realiza astăzi”
„Cred că asta e tot ce puteam realiza astăzi. E păcat că nu sunt pe podium. Am fost aproape, e întotdeauna dificil să evaluezi aceste lucruri, Charles a făcut o cursă bună, un prim stint bun.
Per total sunt mulțumit, dar îmi complic singur viața, mai ales într-o cursă ca aceasta. Ar fi fost mult mai ușor și mai liniștit să conduc pur și simplu în față. Trebuie să mă ajut și să am calificări mai bune.
Nu știu de ce oamenii sunt atât de surprinși de viteza Ferrari și Red Bull, sunt la fel de rapizi ca noi atât în calificări, cât și în cursă. Cred că Max a fost cel mai rapid pe pistă și, dacă nu ar fi avut acea penalizare, ar fi câștigat, așa că avem treabă de făcut”, a declarat Norris la finalul cursei de la malul Mării Roșii.
Cum au terminat piloții în Marele Premiu de Formula 1 din Arabia Saudită:
Oscar Piastri (McLaren)
Max Verstappen (Red Bull)
Charles Leclerc (Ferrari)
Lando Norris (McLaren)
George Russell (Mercedes)
Kimi Antonelli (Mercedes)
Lewis Hamilton (Ferrari)
Carlos Sainz (Williams)
Alex Albon (Williams)
Isack Hadjar (Racing Bulls)
Fernando Alonso (Aston Martin)
Liam Lawson (Racing Bulls)
Oliver Bearman (Haas)
Esteban Ocon (Haas)
Nico Hulkenberg (Kick Sauber)
Lance Stroll (Aston Martin)
Jack Doohan (Alpine)
Gabriel Bortoleto (Kick Sauber)
Yuki Tsunoda (Red Bull) - DNF
Pierre Gasly (Alpine) - DNF
Cum arată clasamentul piloților, după cursa din Arabia Saudită:
Oscar Piastri - 99 puncte
Lando Norris - 89
Max Verstappen - 87
George Russell - 73
Charles Leclerc - 47
Kimi Antonelli - 38
Lewis Hamilton - 31
Alex Albon - 20
Esteban Ocon - 14
Lance Stroll - 10
Pierre Gasly - 6
Nico Hulkenberg - 6
Oliver Bearman - 6
Isack Hadjar - 5
Carlos Sainz - 5
Yuki Tsunoda - 5
Fernando Alonso - 0
Liam Lawson - 0
Jack Doohan - 0
Gabriel Bortoleto - 0
Ierarhia constructorilor:
McLaren - 188 puncte
Mercedes - 111
Red Bull - 89
Ferrari - 78
Williams - 25
Haas - 20
Aston Martin - 10
Racing Bulls - 8
Alpine - 6
Kick Sauber - 6
{{text}}