Papa Francisc a murit duminică dimineață, la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște, după o lungă perioadă de suferință. Multe amintiri ies acum la iveală din viața Suveranului Pontif, inclusiv un obicei neștiut, prin care acesta își dorea să rămână mereu conectat la fotbal, fiind cunoscut faptul că era un mare iubitor al acestui sport și mai ales al echipei San Lorenzo.
Starea de sănătate a Suveranului Pontif se deteriorase în ultimele luni, acesta fiind internat într-un spital din Roma din cauza unei infecții respiratorii.
Ultima apariție în public a Papei Francisc a fost în Duminica Paștelui, pe 20 aprilie, când a apărut la balconul Bazilicii Sfântul Petru din Vatican.
Papa Francisc a fost un mare iubitor de fotbal și în special un susținător al celor de la San Lorenzo, echipa cu „cea mai tare galerie din lume”, părere susținută de o mare parte a fenomenului.
Papa Francisc cerea gărzii elvețiene să îi aducă clasamentul și rezultatele echipei favorite
În anul 2013, în momentul în care a preluat conducerea Bisericii Catolice, a apărut informația potrivit căreia, în timpul liber, între călătorii, slujbe și rugăciuni, Papa Francisc reușea să găsească „ferestre” și pentru fotbal, hrănindu-și marea pasiune din copilărie.
Apropiații susțineau la vremea respectivă că Suveranul Pontif continua să umple caiete întregi cu rezultate, marcatori, formații, clasamente și alte statistici legate de San Lorenzo.
Un soldat al gărzii elvețiene avea sarcina să-i lase acestuia pe masă rezultatele și clasamentul campionatului din Argentina, astfel încât Papa să știe exact ce se întâmplă cu echipa lui preferată, San Lorenzo.
„La 10 ani, eram cu tata la arenă meci de meci când San Lorenzo cucerea titlul în Argentina. Visam acea mare echipă, cu Farro, Pontoni şi Martino eroi”, povestea Suveranul Pontif în 2013.
Pentru mine, fotbalul este cel mai frumos joc din lume, unul de echipă, făcut să nu te distrezi singur. Mingea rămâne un mijloc de a invita persoane reale, a crea prietenii, a-ţi măsura calităţile pe un teren şi a nu te izola în universul tehnologiei. Un sport ce face bine inimii şi minţii într-o societate exasperată de subiectivism. Într-o zi un ziarist a întrebat un teolog cum i se poate explica fericirea unui copil. «I-aş da doar o minge», a venit replica. Fericirea înseamnă libertatea de a te juca. Copiii au acest drept şi pe cel de a nu ajunge şi campioni, obligatoriu. Părinţi, nu vă transformaţi în ultraşi! E o mentalitate complet greşită
- Papa Francisc, în 2019
Imagini de colecție cu Papa Francisc, mare iubitor de fotbal
Părinţi, încurajaţi-vă copiii în momentele grele, mai ales după eşec! Ajutaţi-i să înţeleagă că a fi rezervă nu-i o umilinţă, ci doar ocazia de a creşte şi a oferi altcuiva o oportunitate. Nu le transformaţi visurile în iluzii
- Papa Francisc
{{text}}