Spaniola Paulda Badosa (27 de ani, locul 9 mondial) revine în competiție la turneul WTA 1000 de la Madrid, după o pauză de o lună cauzată de problema la spate. Fostul număr 2 WTA a oferit detalii inedite despre viața și cariera ei, inclusiv legate de momentul în care ar deveni mamă.
Paula Badosa revine în competiție la Madrid, turneul de categorie WTA 1000, după ce s-a retras din cel de la Miami în urmă cu o lună din cauza accidentării cronice la spate pe care o are, la vertebrele L4-L5.
Acum recuperată, catalana, ocupantă a locului nouă în lume, se află la a șaptea participare în Caja Mágica. Ea va juca în turul 2 cu învingătoarea din meciul dintre surorile Veronika și Polina Kudermetova. Spaniola recunoaște că a trăit un „înainte” și un „după” în cariera sa după ce a jucat la Madrid în urmă cu un an, când a pierdut în primul tur în fața compatrioatei sale Jessica Bouzas Maneiro.
Paula Badosa: „Mă simt bine și abia aștept să joc”
„După accidentare și infiltrații și după ce m-am odihnit în acest proces de recuperare mă simt bine și abia aștept să joc”, a declarat Badosa, câștigătoare a patru turnee WTA și fost număr 2 WTA, într-un interviu acordat Iberdrola.
„Am un ghimpe în coastă de anul trecut. Dar de aici cariera mea s-a schimbat total și abia aștept să intru pe aceste terenuri, să accept provocarea și să profit la maximum de ea. Să joc acasă, cu sprijinul publicului. Orice aș face, acesta va fi un turneu special și diferit pentru mine”, a adăugat Badosa, care care trebuie să se confrunte zilnic cu problema la spate.
Strategia pe care o folosesc în acest moment pentru a face față unei accidentări cronice nu este ușoară, mai ales mintal. Ești într-o dinamică pozitivă și brusc ceva care nu depinde de tine te oprește din drum – Paula Badosa
Paula de acum este total diferită de Paula de acum un an. Atunci eram speriată și plină de îndoieli și nu știam ce se va întâmpla cu accidentarea mea. A fost o schimbare radicală și mi-am dovedit că sunt mai puternică decât mă așteptam – Paula Badosa
David Ferrer i-a oferit cel mai bun sfat
Paula își parcurge cariera și cu amintirea celui mai bun sfat pe care l-a primit de-a lungul timpului, cel pe care i l-a dat David Ferrer. „S-a întâmplat când aveam 15 ani și sună așa: «Bucură-te de călătorie». Odată ajuns în vârf îți dai seama că cel mai bun lucru este să te bucuri de călătorie, de oameni, de călătorii, de echipă, de meciuri”, a rememorat ea.
„David Ferrer mi-a dat acest sfat când m-am antrenat cu el pentru o vreme. M-a impresionat foarte mult. Îmi amintesc că pe atunci nu înțelegeam prea multe, dar pe măsură ce anii treceau am realizat ce mi-a spus. Dar îmi este greu să mă bucur de viața de zi cu zi, pentru că vezi obiectivul și îți dorești asta și te gândești că va fi cel mai frumos lucru din lume”, a explicat Badosa.
Spaniola a vorbit înainte de turneul de la Madrid și despre alte aspecte ale vieții ei în cel mai recent număr al L’Equipe Magazine. Ea s-a îndrăgostit de tenis din ziua în care a avut o rachetă în mâini, la vârsta de 7 ani, dar își amintește foarte bine doar o altă dată, ziua în care a trebuit să plece de acasă pentru a se alătura unei academii locale din Valencia la vârsta de 14 ani.
„Era sfârșitul jocului, al visului, devenea o potențială viitoare carieră”, spune ea. În primele câteva luni, am suferit mult. Tot ce îmi doream cu adevărat era să mă întorc acasă”.
Apoi a apărut vocea din interior, amintindu-i că ar fi păcat să-și dezamăgească părinții, ambii cu cariere de modele pe care le-au desfășurat cea mai mare parte a timpului în Statele Unite, unde Paula s-a născut. Tatăl ei nu s-a îndoit niciodată că fiica sa va deveni una dintre cele mai bune jucătoare de pe planetă.
Paula Badosa, gânduri legate de maternitate: „Voi da 100%”
Apoi vorbește despre sora ei mai mică, Jana, cu unsprezece ani mai tânără. „Ne scriem tot timpul”, zâmbește Badosa. „O susțin, o încurajez să ia propriile decizii și să creadă în ele. Îmi place ca oamenii să fie liberi, să stea pe propriile picioare. Ea joacă tenis, da. Unul dintre obiectivele ei este să intre la o universitate americană și să joace acolo”, a explicat.
Când vorbește despre planurile de maternitate pe care le-a exprimat deja, crezul ei este același: totul sau nimic. „Mi-am imaginat că voi fi mamă de când eram mică, întotdeauna am avut asta în mine”, spune spaniola, care se află din 2023 într-o relație cu grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 18 mondial.
Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas Foto: Instagram„Dar nu cred că voi deveni mamă și apoi voi reveni pe teren. Am sentimentul că atunci când se va întâmpla asta, voi dori să dau 100%. E ca o slujbă, nu? Atât timp cât cred că pot juca la cel mai înalt nivel însă, intenționez să mă bucur de tenis cât mai mult posibil”, a conchis ea.
{{text}}